Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC) se afla din luna mai 2012 in subordinea Executivului si in coordonarea premierului Ponta, printr-un consilier de stat, si era finantat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, scrie Mediafax.

Conform noului act normativ, ISC va trece in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP), urmand a se finanta integral din diversele taxe pe care le percepe. Din aceste fonduri, 30% vor fi virate ca si pana in prezent catre MDRAP, in vederea elaborarii reglementarilor si studiilor in constructii si urbanism, precum si pentru diferite lucrari de interventie in constructii.