Vinci a reusit, sub conducerea CEO-ului francez Xavier Huillard, sa obtina venituri de 54,1 miliarde de dolari in 2013, in timp ce spaniolii de la Grupo ACS au iesit din topul restrans, ocupand pozitia a sasea, cu venituri de peste 51 de miliarde de dolari.

Potrivit datelor, trei firme de origine chineza si-au impartit si in acest an varful clasamentului: marele castigator al pietei in 2013 a fost firma China State Construction Engineering Corp., care a urcat pe prima pozitie de pe locul 3, inregistrand venituri de aproape 100 de miliarde de dolari. Pe locul secund in top, in scadere cu o pozitie, s-a situat China Railway Construction Corp, cu venituri de 89 de miliarde de dolari. Pe locul patru in top s-a aflat si firma China Communication Construction Group, companie care a inregistrat venituri de circa 54 de miliarde de dolari.

In topul celor mai mari 20 de firme de constructii la nivel global, sapte sunt numai firme de origine chineza.

Francezii de la Vinci, proiecte importante si in Romania

Vinci Construction desfasoara circa jumatate din activitate pe piata franceza, dar deruleaza activitati intense si pe piete externe. In Romania, Vinci Construction este implicata in mai multe proiecte importante de infrastructura, unul dintre cele mai mari fiind constructia autostrazii Comarnic – Brasov, portiune de circa 50 de kilometri, pe care o vor realiza in concesiune, alaturi de grecii de la Aktor si austriecii de la Strabag.