Compania a achizitionat in acest an trei nave destinate asistarii platformelor de foraj marin. Navele au fost construite in China, fiecare dintre ele costand 35 milioane de dolari. Navele vor lucra pentru Lukoil, care a adus in Portul Constanta o platforma de foraj in vederea unor operatiuni de explorarea in Marea Neagra.

Achizitia celor trei nave a fost asigurata cu fonduri de la doua banci din China, a declarat vineri Gabriel Comanescu, la inaugurarea celor trei nave in Portul Constanta. El a adaugat ca pana la finele acestui an sau la inceputul anului viitor va mai cumpara o nava, arata Mediafax.

Achizitia celor patru nave face parte dintr-un plan de investitii care vizeaza cumpararea a opt unitati. Patru dintre acestea vor fi cumparate anul viitor, fiecare vas presupunand o investitie de 70 milioane de dolari. Potrivit lui Comanescu, GSP va deschide in acest an o subsidiara in Turcia, unde vor fi duse navele care urmeaza sa fie inlocuite de cele noi.

Exxon si Cevron, "curtate" de GSP pentru o asociere in Africa de Vest

Totodata, GSP vrea sa investeasca 600 milioane de dolari intr-o platforma noua de foraj marin, capabila sa foreze in apa adanca, precum si o platforma evaluata la 200 milioane de dolari. Comanescu a adaugat ca GSP negociaza o asociere cu Exxon si Chevron in Africa de Vest.

Citeste si:

In octombrie 2013 Comanescu a anuntat ca GSP intentioneaza sa isi extinda activitatile in nordul Rusiei, sa cumpere noi platforme de foraj si nave destinate operatiunilor de foraj marin.

Compania a cumparat in 2005 de la Petrom sase platforme de foraj marin, pentru aproximativ100 de milioane de dolari. In prezent, flota GSP cuprinde 8 platforme de foraj, 13 nave functionale, 2 nave tehnice si 2 macarale de mare tonaj. GSP estimeaza pentu acest an afaceri de circa 400 milioane de dolari.