Chiar daca a inregistrat un profit net de aproximativ 16 milioane de dolari in trimestrul doi din 2006, Grupul Rompetrol a incheiat primele sase luni ale anului cu o pierdere financiara de sase milioane de dolari
Compania petroliera Rompetrol Group (TRG) a dat astazi publicitatii rezultatele sale financiare aferenta primului semestru din 2006. Compania a inregistrat in perioada mentionata pierderi financiare de sase milioane de dolari, in urma performantelor slabe din primul trimestru.

Cu toate acestea, grupul Rompetrol a realizat in primul semestru al anului o cifra de afaceri consolidata de 2,7 miliarde de dolari, nivel care depaseste atat valoarea inregistrata in primele sase luni ale anului trecut (1,06 miliarde de dolari), cat si rezultatul obtinut in intregul an 2005 (de 2,4 miliarde de dolari). De asemenea, in trimestrul al doilea, TRG a obtinut un EBITDA de 55 milioane dolari, cu 14% mai mult decat in perioada similara de anul trecut. Cifra de afaceri a depasit 1,3 miliarde dolari, fata de un nivel de 555 milioane dolari in aprilie-iunie 2005.

Rezultatele bune inregistrate de companie in Q2 au fost puse de oficialii Rompetrol pe seama cresterii fara precedent a cotatiilor barilului de petrol. In condiitiile unor preturi record ale titeiului am inregistrat rezultate remarcabile in trimestrul al doilea, care confirma faptul ca startul lent din primul trimestru a fost doar o situatie exceptionala pe piata. Evolutia buna a sectorului de retail a fost unul dintre factorii importanti in realizarea acestor rezultate, a declarat Adrian Petrus, vicepresedinte al grupului.

Rafinaria, de asemenea pe minus

Rompetrol Rafinare (RRC), principala companie din Romania a Grupului, a obtinut in primele sase luni ale anului o cifra de afaceri consolidata de peste un miliard dolari, cu 17% mai mult decat in intervalul ianuarie - iunie 2005. Cu toate acestea, RRC a incheiat prima jumatate a anului cu o pierdere neta de sase milioane de dolari, datorata in principal diferentei de curs valutar negative nerealizate aferenta datoriei denominate in euro (7 milioane de dolari) comparata cu diferenta de curs valutar pozitiva de 15 milioane dolari din semestrul intai 2005. Potrivit datelor furnizate de companie, profitul operational consolidat (EBITDA) al RRC a fost de 50 milioane.

In cel de-al doilea trimestru al anului, compania a consemnat rezultate bune, conform asteptarilor. Factorii care au influentat performantele financiare din primul trimestru au fost, in majoritate, exceptionali si nu s-au mai regasit in situatiile din perioada aprilie-iunie 2006. Piata interna s-a aliniat mai rapid la cotatiile internationale ale petrolului, ceea ce a dus la corectarea efectelor negative observate in primele trei luni asupra marjelor de rafinare realizate in Romania.

Astfel, in lunile aprilie-iunie 2006, cifra de afaceri a crescut cu 26% fata de perioada similara a anului trecut, ajungand la 654 milioane dolari. EBITDA a inregistrat o majorare pana la 48 milioane dolari, iar profitul net a fost de 16 milioane dolari. Rafinaria a continuat sa fie unul dintre cei mai mari contribuabili fiscali, platile efectuate in primele sase luni ale anului au contabilizat peste 5% din veniturile consolidate ale bugetului de stat.

In ceea ce priveste obiectivele grupului in acest an, Dinu Patriciu, presedintele companiei, a reiterat tinta de sase miliarde de dolari cifra de afaceri in 2006. Extinderea Rompetrol, prin cresterea constanta a tuturor diviziilor grupului, ne plaseaza intre primele 20 de companii petroliere din Europa. Suntem mai aproape de tinta fixata pentru acest an, de sase miliarde dolari pentru cifra de afaceri, a mentionat acesta.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri