"Conditiile acordului cu Rusia ne permit sa cumparam gaze rusesti pentru echilibrarea sistemului in timpul varfului de consum. De exemplu, daca vedem ca necesarul de gaze este mai mare decat celelalte resurse ale noastre, respectiv productia proprie, importurile din UE, rezervele din depozitele subterane, atunci ne vom folosi de dreptul de a cumpara gaze de la Gazprom", a afirmat directorul general al Naftogaz, Andri Kobolev.

Companiile europene vor ramane principalii furnizori de gaze ai Ucrainei, a subliniat Kobolev. Naftogaz a anuntat marti ca a transferat Rusiei prima transa, de 1,45 de miliarde de dolari, din datoria pentru gazele livrate de Gazprom.

Dupa luni de zile de negocieri, ultima runda de discutii dintre Rusia si Ucraina, mediata de Uniunea Europeana, a dus la semnarea, pe 30 octombrie, a unui acord pe perioada iernii care asigura livrarile de gaze catre Ucraina pana in luna martie.

Citeste si:

Potrivit acordului, Rusia va relua livrarile de gaze destinate Ucrainei la un pret de 378 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, valabil pana la sfarsitul acestui an, si de 365 dolari in primul trimestru din 2015.

Autoritatile de la Kiev trebuie sa plateasca in schimb Gazprom 3,1 miliarde de dolari din datoriile de peste 5 miliarde de dolari, pana la sfarsitul acestui an. In luna iunie, Gazprom a decis, din cauza datoriilor mari ale Ucrainei, ca acest stat sa plateasca in avans livrarile de gaze.