Compania petroliera Lukoil a anuntat ca va face o investitie alaturi de grupul american Chevron intr-un proiect din Nigeria. Grupul petrolier incearca astfel sa isi diversifice operatiunile in afara Rusiei, unde sectorul este dominat de companiile de stat, informeaza Reuters.

"Am decis sa lucram impreuna cu Chevron intr-un proiect in Nigeria, pe care il consideram promitator", a afirmat Vagit Alekperov, directorul executiv al Lukoil, care a refuzat sa ofere detalii despre proiect. De asemenea, Alekperov a declarat ca Lukoil va mentine anul viitor plata dividendelor la acelasi nivel precum in 2014 si ca programul de investitii va fi redus cu 2 miliarde de dolari, la 14 miliarde de dolari, conform Mediafax.

Compania din Rusia, controlata de Alekperov si Leonid Fedun, a inceput sa-si extinda operatiunile in afara continentului european, prin proiectele derulate in Irak si Africa de Vest. De altfel, prin proiectul West Qurna-2 din Irak, Lukoil incearca sa-si dubleze productia din afara Rusiei.

Lukoil, pact cu o companie din tara "inamica"

In ceea ce priveste operatiunile din Nigeria, Chevron opereaza trei perimetre in Nigeria, Agbami Field, Aparo si Bonga SW. Planul grupului american este ca proiectele care vizeaza Aparo si Bonga SW sa fie dezvoltate in parteneriat cu o alta companie, potrivit site-ului oficial al celei de-a doua mari companii din domeniul energiei din Statele Unite.

In luna septembrie, Statele Unite a pus Lukoil pe lista sanctiunilor, pe fondul amestecului Rusiei in conflictulul din estul Ucrainei, ceea ce a condus la imposibilitatea companiilor rusesti din domeniul energiei de a folosi tehnologiile dezvoltate in strainatate.

In Romania, Lukoil detine rafinaria Petrotel-Lukoil si o retea de peste 300 de benzinarii. Lukoil Romania a avut anul trecut o cifra de afaceri neta de 6,03 miliarde lei (1,35 miliarde euro), in crestere cu 15% fata de 2011, si are, potrivit datelor proprii, o cota de circa 20% din piata produselor petroliere din Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri