Dupa ce ne-au sedus turistii, bulgarii ne dau la schimb parfumuri facute din esente frantuzesti, alcool local si marketing romanesc. Peste 1.000 de oameni lucreaza in Romania pentru Cardinal Trading Group, in vanzari de parfumuri destinate muncitorilor si textilistelor. Succes din imitatii cvasi-legale.

Multi romani au fost „atinsi“, in ultima perioada, de o campanie de marketing electronic cu miros dubios. „Vand replici ale unor parfumuri celebre, acum la doar 15 RON la 30 ml, si 20 RON la 50 ml, atat pentru femei, cat si pentru barbati”. „Vand parfumuri Sabatini, Lancôme, Azzaro, Hugo Boss - 500.000/100 ml.

„White&Blue” este replica de „Light Blue” de la Dolce&Gabbana, Push 2 este o apa de parfum „similara” cu Rush 2 de la Gucci. Sabatine/Sabatini, New Magic/NeoMagic, 313 Men Ferrara/212 Carolina Herrera, 5th street/5th Avenue, Aqua G 10 Armeny/Aqua di Gio Armani sau BLW/BLV sunt doar cateva dintre ofertele care circula intens prin casutele de mail in aceste zile.

Mesaje usor de sters, dar care ascund o piata noua si un simptom ce va trebui sa fie luat in seama de catre specialistii de marketing in timp util. Se nasc noi categorii de consumatori, ale caror preferinte sunt dictate de venituri si de calitatea produselor, nu de numele consacrat de o firma care isi permite sa investeasca milioane de euro in publicitate. Care e diferenta? Integrarea europeana, legile aspre sau concurenta acerba au adus calitatea ca prim argument chiar si pentru producatorii de „fake-uri”.

„Legal 100%“, sustin comerciantii

„Se poate vinde apa de parfum Bross, nu Boss, fara implicatii legale“, spune Andrei Plesel, „Beauty care advisor“ la Cardinal Trading Group, o firma care importa parfumuri din Bulgaria. Toate parfumurile au nume si design asemanatoare cu ale marilor case producatoare - Hugo Boss, Sabatini, Bvlgari, Davidoff sau Dior.

„Am consultat multi avocati inainte sa pornim afacerea. Singura problema este sa-i convingem pe partenerii din Bulgaria sa dea nume si designuri cat mai diferite de originalele pe care le imita. Problema e simpla: bulgarii importa cantitati mari de esente, care sunt combinate in asa fel incat sa se asemene mult cu retetele de parfumuri care au facut voga. Sunt esente aduse din Franta, iar concentratia pe care o folosim incadreaza produsele la categoria «apa de parfum», nu apa de colonie sau apa de toaleta.

Tot ceea ce vindem online contine precizarea «similar cu…». Nu se pune problema sa ne inselam clientii. De altfel, publicul-tinta este format de muncitorii din fabrici si femeile din industrie. Nu intram in competitie cu marile case de moda - parfumurile lor costa doua-trei sau chiar cinci milioane de lei, ale noastre costa 150.000-200.000 de lei. Mai mult, avem testere si incurajam clientii sa utilizeze, de proba, produsele inainte sa decida ceva. Orice parfum are o persistenta garantata de 8-12 ore.

Cat despre linia de cosmetice, e si mai simplu: sefa din Bul-garia de la Collagena are un patent de inventie din 1985 pentru tratamente pe baza de colagen hidrolizat. Spre deosebire de colagenul normal, acesta are o rata de absorbtie prin epiderma mult mai mare, pentru ca molecula este sparta, nu intreaga, asa cum apare in majoritatea cremelor. Daca ar avea patentul un mare producator, ar costa cateva milioane o cutie de crema. In fond, intentia de baza a firmei noastre a fost sa transformam un produs de lux in «comoditate», in ceva ca o pasta de dinti sau samponul, ceva accesibil pentru clientii fara mari disponibilitati financiare“, spune dealerul Collagena.

Uzurpare, imitatie, replica

Cand cumperi Adibas, Nikee, Plima cu 200.000 de lei vechi, te bucuri ca tin trei luni. E o investitie rentabila. Daca apuci sa cumperi o pereche de pantofi sport Adidas, care costa 5 milioane, dar la care se dezlipeste talpa dupa o saptamana sau provoaca rani dupa cateva zile, nervii care izbucnesc sunt infinit mai multi. Nu te superi pe un om care-ti spune de la inceput ca e vorba de o imitatie pe masura portofelului tau, dar esti pe cale sa-l dai in judecata pe cel care iti vinde parfumuri care mai miros 10 minute dupa aplicare, ghete care te lasa descult sau, mai grav, placute de frana contrafacute si biberoane in stare sa-ti omoare copilul.

Exista o distinctie clara intre replici si falsuri. Replicile sunt variante fidele ale unor produse de lux, destinate celor care nu-si permit „brandul“, la preturi accesibile. Multe sunt facute constiincios, respectand detaliile si materialele originale, fara a se apropia insa de subtilitatile designerilor de marca. De asemenea, multi dintre producatorii de replici isi avertizeaza clientii ca obiectul achizitionat este doar o imitatie, nu un original. Pe de alta parte, falsurile, cunoscute sub numele generic de „marfa chinezeasca“ sau „fake-uri“, sunt de doua feluri.

Unele incearca sa se apropie de calitatea replicilor, dar nu respecta tehnicile, materialele si doar aduc aminte de designul original. Acestea sunt date in vileag, de obicei, de pretul incredibil de scazut. Altele urmaresc doar inducerea in eroare a clientilor prin mici trucuri: Adidas 2 Bride, Adibas, PLIMA, Reobek etc. Unele, destinate unor activitati cu oarece risc, te pot ucide sau te pot imbolnavi. Altele sunt „nevinovate“ si nu aduc decat o mica pierdere financiara. In ambele cazuri, calitatea produselor tinde spre zero.
Si falsurile, si replicile sunt viu disputate legal, insa nu exista un acord international deplin asupra lor. Normal, de vreme ce unele tari isi umfla semnificativ bugetul din asemenea cópii.

Citeste si:

Punctul Verde contra replici si falsuri

Site-ul ANPC contine cel putin o avertizare serioasa, referitoare la biberoanele contrafacute sub numele unui brand cunoscut. Falsurile sunt atat de aberante, incat, daca ne luam dupa gradatiile falsului, 100 de mililitri corespund cu 150 de mililitri in volum real. Asta in conditiile in care cutiile de lapte praf avertizeaza ca dilutia trebuie facuta la proportii exacte, pentru a nu periclita sanatatea sau chiar viata copilului.

Contrafacerile nu sunt prea des chiar atat de periculoase, dar, de cele mai multe ori, fac banii clientilor sa se piarda in van.

Designeri de genti sau sandale, creatori de unicate in incaltaminte unicat, muzicieni, firme mari de moda si chiar producatori de automobile traiesc cu spaima contrafacerilor. Un model de pantofi furat de manufacturierii chinezi este imposibil de produs in continuare in Romania, pentru ca modelul chinez va iesi pe piata la un pret fara concurenta, chiar si dupa toate taxele si inca o suma de intermediari. CD-urile, software-ul si DVD-urile-pirat aduc gauri de miliarde de euro la nivel mondial.

Poate ca politica de preturi si taxe a statului nostru e aberanta atunci cand un CD cu ABBA, Janis Joplin sau Gershwin ajunge la 700.000 de lei, dar lipsa taxelor umple piata de cantareti care fac play-back in loc sa cante, pentru ca, oricum, nu reprezinta o activitate renta-bila. Cand e vorba despre nume din lumea luxului - asa cum apar eternele costume Versace, Dior sau Pierre Cardin de 4 milioane de lei -, contrafacerile devin o nevoie a unui segment aspirational lipsit de posibilitati financiare.

Firmele detinatoare ale brandurilor nu se implica in niciun fel, pentru ca oamenii care cumpara cópii, falsuri sau replici nu fac parte dintre clientii lor tinta. Este doar o alta oferta care completeaza o nisa. Periculos este cand magazine mari si firme de retail de lux au angajati care iti sugereaza solutii mai ieftine sau care pun, in mod constient, produse contrafacute pe rafturi. Periculos este cand un biberon poate sa-ti omoare copilul sau cand un pantof de alpinism se rupe dupa 30 de metri de ascensiune. O initiativa care pro-mite sa castige rangul de solutie este „Punctul Verde“ (www.punctulverde.ro), un program care incearca sa „marcheze“ magazinele in care se vand doar marfuri originale fata de restul comerciantilor.

Exploatarea reputatiei altcuiva este o practica neloiala

In Romania, abia incepe sa se formeze o cultura in privinta a ceea ce inseamna o marca si, mai ales, cat de important este ca o companie sa-si protejeze marcile chiar si la cea mai mica atingere. Sunt inca foarte multi cei care cred ca a schimba o litera dintr-o marca verbala sau a face mici modificari, insesizabile intr-o marca figurativa, sunt fapte lipsite de consecinte juridice. Insa lucrurile nu stau chiar asa si nu au stat niciodata de cand exista legile privind marcile, inclusiv cele din perioada comunista. Practica de a reproduce numai trasaturile esentiale, izbitoare ale unei marci de notorietate e veche de cand lumea. La fel si represiunea juridica impotriva acestor fapte.

Efectele nocive ale unor asemenea acte asupra marcii titulare sunt nenumarate. Mai intai, se poate vorbi de o parazitare a marcilor notorii, de o degradare a imaginii acestora, atunci cand renumele lor este folosit pe produse de calitate inferioara sau in orice mod pentru vanzarea propriilor produse. Exploatarea reputatiei altcuiva este o practica neloiala care se manifesta prin actiuni ce vizeaza transferarea imaginii favorabile create de reputatia unor marci asupra propriilor produse sau servicii.

Cei care recurg la astfel de practici neloiale utilizeaza, în contextul comercializarii si al publicitatii produselor lor, expresii ca: „gen“, „de tipul“, „ca si produsul X“, „mod“, „stil“, „marca“, „gust“, „dupa reteta“ sau alte mentiuni asemanatoare.

Cu alte cuvinte, încearca sa atraga asupra produselor lor avantajele garantiilor de calitate conferite de marci consacrate. Aceste practici sunt pedepsite de Legea nr. 11/1990 privind combaterea concurentei neloiale, dar si de multe alte legi speciale.

Pe de alta parte, inregistrarea marcii confera titularului sau un drept exclusiv asupra acesteia. Inseamna ca titularul marcii poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor sa foloseasca, în activitatea lor comerciala, fara consimtamântul titularului, semne identice sau asemanatoare cu marca înregistrata.

Potrivit Legii nr. 84/1998 privind marcile si indicatiile geografice (art. 35, lit. c), este interzisa folosirea unui semn care, data fiind asemanarea cu marca, ar produce în perceptia publicului un risc de confuzie, incluzând si riscul de asociere a marcii cu semnul. Deci legea vorbeste si despre un risc de asociere mentala cu marca respectiva, nu doar despre riscul de confuzie.