Spitalul Baneasa, detinut de operatorul de servicii private Regina Maria, este prima institutie medicala din Romania care obtine acreditarea Joint Commision International, liderul mondial in acreditarile de sanatate. In aceste conditii, Fady Chreih, directorul executiv al companiei, sustine ca romanii nu mai trebuie sa se deplaseze in strainatate pentru a se trata.

Odata cu obtinerea acestei acreditari, Spitalul Baneasa intra in topul celor mai importante unitati medicale din Europa de Sud-Est. Regina Maria a investit in total pentru obtinerea acestei acreditari 0,2 milioane de euro, procesul de acreditare durand un an.

“Din cele peste 20.000 de spitale care aplica, doar 3,6% obtin acreditarea. Sunt 707 spitale private si de stat din 90 de tari care au acreditare Joint Commision International. Medicina de calitate se poate face si in Romania. Intentionam sa fim mai exigenti in recrutarea personalului nou, la fel cum vrem sa recrutam si sa readucem in tara medici de exceptie plecati in strainatate”, a spus Fady Chreih.

Numarul turistilor care vin sa se trateze in Romania s-ar putea dubla in 2015, la 500.000, iar veniturile din turismul medical ar putea ajunge la 250 milioane de dolari anual. In plus, cresterea acestui sector ofera posibilitatea medicilor romani de a se intoarce in tara. De la integrarea in Uniunea Europeana, in 2007, aproximativ 25.000 de doctori si 15.000 de asistente au plecat din Romania in tari ca Germania, Franta, Spania si Italia, potrivit Ministerului Sanatatii. Acestia beneficiaza de regulile UE, care permit libera miscare a fortei de munca, inclusiv in conditiile in care respectiva tara are probleme in a inlocui personalul medical care pleaca in strainatate.

In Romania, peste 70% din personalul medical lucreaza in sistemul public de sanatate. Romania are un numar scazut de medici prin comparatie cu tarile din regiune, respectiv 22,7 doctori la 10.000 de locuitori, potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. Ungaria, de exemplu, are 30,3 doctori la 10.000 de locuitori, iar Croatia 26 de doctori la 10.000 de locuitori.

Salariul mediu al unui doctor experimentat care lucreaza in Romania este de 20.000 de dolari pe an, in timp ce in Germania acesta se ridica la 82.000 de dolari, iar in Marea Britanie la 120.000 de dolari, potrivit datelor Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, ajustate la costul vietii.

Piata serviciilor medicale private – un business de 570 mil. euro

Spitalul Baneasa trateaza lunar in medie 4.000 de pacienti. Unitatea cuprinde specializarile maternitate, pediatrie si chirurgie adulti. Lunar au loc aici 200 de nasteri. In acest spital lucreaza 472 de angajati.

Afacerile retelei Regina Maria au urcat in primul semestru cu 16%, la 27 milioane euro, mentinandu-si estimarea de crestere a cifrei de afaceri la 55 milioane. Potrivit companiei, ritmul de crestere a afacerilor Regina Maria este dublu fata de cel inregistrat de piata de profil (8%).

Piata serviciilor medicale private a inregistrat o incetinire a cresterii de 10-12% in ultimul an si a ajuns la aproximativ 570 de milioane de euro. Cei mai importanti jucatori, alaturi de Regina Maria, sunt MedLife, Medicover si Sanador.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri