Datoriile firmelor catre stat, insemnand neplata impozitelor si a contributiilor la sanatate, somaj si pensii, se ridica la circa 20 miliarde lei noi, echivalentul a 5,7 miliarde euro, potrivit datelor Agentiei de Administrare Fiscala (ANAF)
Potrivit datelor ANAF, datoriile marilor contribuabili catre stat au crescut cu aproape 8%, la sfarsitul lunii iunie, fata de nivelul inregistrat in primele trei luni ale anului. Impozitele si contributiile neplatite de marile firme (cu o cifra de afaceri de peste 70 milioane lei) au ajuns la 9,85 miliarde lei noi, in primul semestru.

In schimb, datoriile contribuabililor mici si mijlocii s-au majorat cu 22,2% pe total buget, comparativ cu primele trei luni din 2006, situandu-se la mai mult 8,5 miliarde lei noi. Cresterea debitelor datoriile firmelor mici si mijlocii este semnificativa , daca se ia in considerare ca, in primul trimestru se diminuasera cu 8%.

Distributia pe bugete a obligatiilor restante arata ca bugetul de asigurari sociale este cel mai afectat de neplata contributiilor. Astfel, datoriile a 264 mari companii la bugetul asigurarilor sociale in perioada ianuarie-iunie 2006 sunt cu circa 14% mai mari decat in primele trei luni ale anului, atingand 5,4 miliarde lei noi, la care se adauga si datoriile a peste 60 mii de firme mici si mijlocii, in suma de 2,7 miliarde lei.

Bugetul fondului de sanatate cumuleaza datoriile a 239 de mari contribuabili, in suma de peste 343 milioane lei si a 52 mii de alti contribuabili, de peste 510 milioane lei. Restantele totale catre somaj reprezinta mai mult de 900 milioane lei care ar trebui recuperate de la 231 de mari contribuabili si de la alti 50 mii de contribuabili mici si mijlocii.

Majoritatea marilor datornici este formata din societati aflate in proprietatea statului sau foste companii privatizate si revenite in proprietatea statului. in top, se afla Termoelectrica cu 350 milioane lei, urmata de Compania Nationala a Huilei care inregistreaza restante de plata in suma de peste 866 milioane lei si CFR cu mai mult de 312 milioane lei. De asemenea, companiile miniere si santierele navale se numara printre colosii industriali cu datorii istorice de ordinul zecilor de milioane de lei noi.

Printre companiile private cu datorii la bugetul de stat se numara Alexandrion Grup (1,7 milioane lei), RCS&RDS (163 mii lei)Rodipet (33 milioane lei), Kober (100 mii lei noi), Leonardo (1,1 milioane lei), Nova Bank (116 mii lei). in majoritatea cazurilor, ANAF a inceput procedura de executare silita.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri