"Saptamana trecuta am iesit din insolventa si sper ca de acum sa reusim sa restartam un pic situatia", a afirmat Toma la o intalnire a ministrului Economiei, Mihai Tudose, cu oamenii de afaceri din Buzau. El a afirmat totodata ca premierul Victor Ponta ataca nejustificat industriasii romani, relateza Mediafax.

"Dupa doi ani de insolventa sunt cu toate datoriile la zi catre stat si catre furnizori. Am plecat inainte de criza cu 2.800 de angajati in tot grupul si acum mai avem cateva sute. Sper sa plecam de la zero si sa reusim sa facem ceva. Imi pare foarte rau ca premierul ne ataca nejustificat, nu am intrat din placere in insolventa asa cum spune dumnealui si nu suntem paria societatii ca sa fim impuscati azi, cei care nu am fost impuscati ieri. Mai multi ani am fost probabil cel mai mare contribuabil din judetul Buzau, cu peste 300 de milioane de euro cifra de afaceri. Acum doi ani, pentru 1.940 de milioane de lei vechi ANAF nu a votat planul de reorganizare si a vrut banii a doua zi. Nu inteleg. Voia sa inchid si sa dau afara cateva sute de oameni? In timpul asta altii au avut parte de tratament preferential", a spus Toma.

Ministrul Economiei a venit joi la Buzau la invitatia primarului Constantin Boscodeala pentru a vizita platforma industriala a Buzaului si pentru a se intalni cu oamenii de afaceri din judet. La intalnire au venit insa doar cativa afaceristi, marea majoritate plangandu-se ministrului de valoarea ridicata a TVA, de lipsa unei infrastructuri adecvate care sa faciliteze exporturile, dar si de faptul ca pe piata muncii nu reusesc sa gaseasca oameni calificati in meserii simple, precum lacatusi, electricieni, strungari, si au solicitat reinfiintarea scolilor profesionale.

Principalele firme din grupul detinut de Toma si axat pe fabricarea de produse pentru tratarea apei, produse pentru retele de apa si echipamente pentru stingerea incendiilor sunt Grup Romet, Aromet si Romtem. Doua dintre acestea s-au aflat intre cele cinci companii din Romania cu afaceri de peste 100 de milioane de euro intrate in insolventa in 2013, respectiv Grup Romet (177 milioane euro) si Aromet (105 milioane euro).