Privatizarea transportatorului feroviar de stat CFR Marfa va fi finalizata anul viitor, termen agreat cu Fondul Monetar International (FMI), a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

"In acordul cu FMI e 2016", a spus Rus, raspunzand unei intrebari privind termenul de finalizare a procedurii.

Premierul Victor Ponta a anuntat la 9 februarie ca Ministerul Transporturilor vrea sa lanseze procedura de selectare a consultantului pentru reluarea procesului de privatizare a companiei CFR Marfa. "Se face selectia pentru consultant, se porneste selectarea consultantului", a declarat Ponta, la finalul negocierilor cu FMI, Comisia Europeana (CE) si Banca Mondiala.

Guvernul a incercat in 2013 sa privatizeze CFR Marfa, insa procesul nu a fost finalizat, inclusiv pe fondul disputelor intre presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta. Seful Guvernului a cerut atunci ca vanzarea companiei sa fie reavizata de Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, condus de Basescu, iar presedintele a solicitat ca Ponta sa isi asume raspunderea pentru privatizare.

In iunie 2013, compania GFR, controlata de omul de afaceri Gruia Stoica, fusese declarata castigatoare in procesul de privatizare a companiei feroviare, oferind un pret de 202 milioane euro pentru 51% din actiuni.

Tranzactia nu a fost finalizata insa pana la termenul limita, 14 octombrie, deoarece unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra operatiunii. Dupa esecul privatizarii, Guvernul s-a angajat fata de FMI la o restructurare agresiva a CFR Marfa, fiind decisa disponibilizarea a 2.500 de angajati, reprezentand circa 30% din numarul total de personal. CFR Marfa, controlata de stat prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfa local, urmat de Grup Feroviar Roman.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri