Proiectul Asistenta Legala Anti-Coruptie (ALAC), prin care cetatenii sunt incurajati sa se implice si sa raporteze coruptia, a fost initiat de Transparency International Romania in perioada 2003-2004, scrie Mediafax.

Directorul executiv al Transparency International Romania (TI-Ro), Victor Alistar, a declarat ca din momentul lansarii proiectului, organizatia pe care o reprezinta a pregatit si manualul de implementare la nivelul miscarii globale, iar in prezent, asemenea programe functioneaza in peste 60 de tari ale lumii, existand peste 90 de centre de asistenta pentru cetateni.

Luni, proiectul a fost relansat pentru a se adresa sectorului privat, avand in vedere ca, pentru Romania, provocarile apar din directive europene care intra in vigoare.

Alistar a explicat ca programul ALAC este un serviciu de sprijin pentru autoritatile publice implicate in aplicarea legii in materie de combatere a coruptiei, dar si pentru cetateni. Cetatenii pot semnala abateri de la lege, pot raporta, online sau telefonic, fapte de coruptie considerate de catre ei ca fiind comise de persoane din sectorul public sau din sectorul privat. Victor Alistar a precizat ca elementul de noutate in programul 2015-2016 se refera tocmai la posibilitatea de a putea reclama si persoane sau fapte din mediul privat.

Consilieri juridici, avocati, fosti magistrati, precum si asistentii juridici preiau cazurile semnalate si le prelucreaza in doua sensuri: acorda sprijin companiilor, cetatenilor care au facut sesizarea respectiva, pentru a justifica mai bine si pentru a simplifica lucrurile pe care le semnaleaza, pentru a invata cum sa argumenteze pe documente, pe probe, lucrurile semnalate si transmit aceste cazuri catre institutiile publice pentru solutionare.
Un al doilea mod de asistenta inclus in program vizeaza acordarea de sprijin in propuneri de politici publice in materie penala in domeniul combaterii coruptiei.

"In ultimii zece ani, ALAC a avut peste 6.000 de cazuri si am constatat ca maxim 30 la suta erau cazuri de coruptie. Pe unii i-am sfatuit sa nu faca un denunt, pentru ca riscau sa fie acuzati de calomnie. Doar 30 la suta erau cazuri de coruptie si, dintre acestea, 20-25 la suta au fost cazuri de succes ale ALAC, deci undeva la 500 de cazuri au fost cazuri de succes", a spus directorul executiv al TI-Ro. Alistar a adaugat ca unul dintre principiile ALAC este de a nu comenta niciodata public cazurile pe care le preia si de a nu face niciodata presiune publica asupra autoritatilor publice partenere.

Citeste si:

"Interesul este nu de a rezolva in mod punctual acel caz, cum face un avocat al apararii partii investigate sau al victimei, ci sa sprijinim un proces natural intre cetatean si stat, pentru asigurarea ordinii de drept si a legii. ALAC, asa cum il lansam acum, se adreseaza sectorului privat. Pentru Romania, provocarile apar din directive europene care intra in vigoare", a spus Alistar.

Acesta a explicat ca una dintre directivele europene care intra in vigoare obliga institutiile private sa adopte o serie intreaga de masuri si de mecanisme de prevenire a fraudei si a coruptiei interne la nivelul companiilor.
"Au intrat in vigoare mai multe acorduri si mai multe documente tehnice de punere in aplicare a unor documente internationale in ceea ce priveste coruptia transfrontaliera. De asemenea, avem obligatia de a incuraja un mecanism antifrauda la nivelul companiilor, cum ar fi Centrul ALAC. In zilele ce urmeaza, una dintre cele mai mari companii de utilitati publice din Romania va lansa, impreuna cu Transparency, prima externalizare de linie de avertizori de integritate din interiorul companiei la un ONG. Este, din cate cunoastem, premiera internationala, pentru ca inseamna foarte mult curaj sa lasi pe cineva sa stie absolut tot ce se intampla in interiorul companiei tale, si este vorba inclusiv de coruptia business to business", a precizatVictor Alistar.

Cetatenii care doresc sa faca asemenea sesizari pot folosi site-ul centrului ALAC - www.alacromania.ro.
Alistar a mai spus ca programul a devenit global, fiind integrat intr-o baza de date internationala la nivel de cazuri si va functiona o platforma pentru tot ce inseamna coruptia transfrontaliera.

"Pentru prima data, ALAC se va putea utiliza si pentru raportarea coruptiei transfrontaliere. Spre exemplu, suntem in contact cu procurorul general al Republicii Panama pe un caz de coruptie transfrontaliera", a precizat Alistar.
Centrul ALAC poate oferi informatii, consiliere si asistenta juridica pentru victime sau martori ai faptelor de coruptie si avertizori de integritate si poate sustine demersurile cetatenilor in sesizarea coruptiei. De asemenea, reprezentantii Centrului asigura asistenta in fata autoritatilor competente, transmit cazuri autoritatilor si monitorizeaza solutionarea cazurilor semnalate.

Barometrul Global al coruptiei, realizat de Transparency International la nivelul statelor mebre ale UE, in 2013, a aratat ca 65 la suta dintre cetateni percep coruptia ca fiind in crestere. Cei mai multi romani, 71 la suta, au afirmat ca sunt dispusi sa semneze o petitie prin care sa ceara guvernului sa faca mai mult in lupta impotriva coruptiei, 50 la suta ca ar participa la un protest pasnic impotriva coruptiei, 38 la suta ar adera la o organizatie care activeaza pentru reducerea acestui fenomen, 35 la suta ar fi dispusi sa plateasca mai mult pe bunuri care provin de la companii care nu sunt corupte si 37 la suta ar fi dispusi sa divulge informatii despre coruptie prin intermediul canalelor de social media.

De asemenea, 51 la suta dintre romani s-au declarat dispusi sa raporteze incidente de coruptie. Dintre cei care au spus ca nu ar raporta, 58 la suta au precizat ca au raspuns negativ pentru ca gestul lor nu ar face nici o diferenta, 20 la suta au afirmat ca se tem de consecinte, iar 15 la suta au spus ca nu ar sti unde sa raporteze.