„2015 este un nou an de expansiune MedLife. In primul semestru, mai exact, in lunile aprilie – mai, vom finaliza, aproape simultan, 5 proiecte de amploare in Bucuresti: un spital multidisciplinar in Titan, o noua hyperclinica in Berceni, un centru de neurochirurgie in Ferdinand, o clinica de stomatologie in Unirii si un centru de cardiologie si radiologie interventionala in Grivita, aceastea din urma reprezentand trei linii de business complet noi. In plus, avem in plan extinderea laboratorului din Grivita care va avea instalata prima si cea mai avansata linie de automatizare a probelor medicale din Regiunea Balcanica, cu echipamente Abbot. In a doua jumatate a anului vrem sa finalizam alte doua proiecte de amploare, derulate la nivel regional, respectiv extinderea Hyperclinicii MedLife din Timisoara si inaugurarea unei noi clinici de mari dimensiuni in Cluj. Aditional acestor proiecte, suntem in discutii cu 3-4 operatori medicali in vederea derularii unor noi achizitii pe plan local, valoarea minima a cifrei de afaceri per companie fiind de 7-10 milioane euro. Avem convingerea ca toate aceste proiecte ne vor consolida si mai mult pozitia de lider si ne vor aduce mai aproape de obiectivul nostru, acela de a atinge cinci milioane de clienti unici pana la finalul anului”, a spus Mihai Marcu (foto), presedinte CA la MedLife.

Pentru anul curent, MedLife tinteste o crestere organica de 16% pana la valoarea de 93 milioane euro, si de peste 25%, respectiv pana la valoarea de 100 milioane euro, aceasta din urma fiind conditionata de derulararea unor noi achizitii pe care compania le are in plan. De asemenea, reprezentantii MedLife estimeaza o crestere accelerata a profitului operational, pana la 17 milioane euro, respectiv un avans de 31% fata de 2014.

MedLife isi schimba actionarul minoritar pana in iulie - august

Tranzactia prin care fondul de investitii Value4Capital (V4C) va iesi din actionariatul MedLife se va finaliza in iulie sau august, spune presedintele CA al companiei, Mihai Marcu, care a anuntat miercuri planurile de extindere ale MedLife pentru acest an, atat prin achizitii, cat si greenfield.

"Cred ca in iulie-august se va incheia tranzactia. Familia Marcu (cea care a fondat MedLife in 1996) pastreaza pachetul de 51%", a declarat Mihai Marcu, aratand ca pana in prezent operatorul de servicii medicale private a primit vizita unor investitori interesati.

Value4Capital (V4C) a functionat in trecut sub numele de SGAM - Societe Generale Asset Management si detine un pachet de 36,25% din actiunile MedLife, pe care l-a cumparat in 2009 pentru 20 milioane euro. Din actionariatul MedLife mai face parte International Finance Corporation (IFC), divizia de investitii private a Bancii Mondiale.

In 2014, MedLife s-a extins in Iasi, Constanta, Galati, Targu Mures si Covasna, iar de curand si in Craiova, Slatina si Ramnicu Valcea. La finalul anului trecut clinica a ajuns la 45.000 de operatii, 16.500 de nasteri, 330.000 de abonati si 4,3 milioane de clienti unici platitori (fee for service), ceea ce inseamna ca 1 din 4 romani a fost client MedLife.

In ceea ce priveste planurile de dezvoltare pentru 2015, reprezentantii MedLife au in plan trei directii strategice: o noua serie de proiecte de tip green field, achizitii si noi linii de business.

Linii noi de business

AngioLife este un nou centru de excelenta din cadrul Sistemului MedLife specializat in cardiologie si radiologie interventionala si se adreseaza patologiei cardiovasculare complexe. Noul centru va include o sectie de cardiologie, un laborator de angiografie si un post operator de trei paturi. Unitatea va fi asistata de doua linii de garda. Aceasta urmeaza sa devina operationala in urmatoarele 15 – 30 de zile.

Citeste si:

NeuroLife, centrul de excelenta in chirurgia spinala si cerebrala este situat in zona Ferdinand, in cadrul Spitalului de Ortopedie MedLife si se adreseaza patologiei neurochirurgicale complexe. Este condus de doi medici de renume mondial si are in dotare un microscop de ultima generatie si neuronavigatie.

StomaLife este primul unit integrat MedLife cu profilul de medicina dentara. Unitatea pune la dispozitie pacientilor, in acelasi loc, 4 cabinete stomatologice (profilaxie, ortodontie, paradontologie, endodontie, implantologie) o divizie de radiologie panoramica, si o alta de estetica dentara si DSD (Digital Smile Design). „Digital Smile Design integreaza fotografii si amprente dentare, rezultatul vizat fiind estetica zambetului in functie de fizionomia persoanei. Ca ultim act integrator, pacientilor le este disponibila interventia chirurgicala BMF in blocul operator din cadrul spitalului Life Memorial pentru adulti sau in Spitalul de Pediatrie pentru copii”, a spus Nicolae Marcu (foto principala), director general MedLife.

BioLife este un produs premium adresat exclusiv segmentului corporate, care vizeaza evaluarea completa a starii de sanatate a angajatilor la locul de munca. Acest program integreaza o serie de componente: de la evaluarea alimentatiei si a gradului de sedentarism la patologie existenta, avand ca obiectiv restabilirea unui echilibru si a starii de bine in organism. Programul a demarat cu o sesiune demo, urmand sa fie complet functional in urmatoarele doua luni.

In ceea ce priveste piata serviciilor medicale private, reprezentantii companiei spun ca aceasta ar putea sa fie caracterizata in 2015 de o dinamica mai buna, respectiv 10-12%, unul din factorii catalizatori fiind chiar segmentul de abonamente medicale.

„Credem ca anul acesta vom asista la o noua crestere accelerata a abonamentelor medicale, in detrimentul asigurarilor, tendinta care se va contura in mod special la nivel local, acolo unde piata este la un nivel incipient. Dupa modelul angajatorului din capitala si angajatorii din tara doresc sa isi motiveze angajatii, iar abonamentul medical este de cele mai multe ori in topul listei de beneficii oferite mai ales in aceasta perioada. Cererea este in crestere, iar numarul de contracte finalizate in acest inceput de an ne confirma acest lucru”, a mai spus Mihai Marcu.

Despre MedLife

MedLife activeaza pe piata din Romania din 1996 si este cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piata locala. Compania acopera toate zonele de activitate medicala: ambulatoriu, spitale, maternitati, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.

In prezent, MedLife isi desfasoara activitatea in 13 Hyperclinici din Bucuresti, Timisoara, Brasov, Arad, Galati, Iasi si Constanta, 18 laboratoare proprii de analize, 7 unitati spitalicesti in Bucuresti, Brasov, Craiova si Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie si unul de Obstetrica-Ginecolgie, 3 maternitati in Bucuresti si in tara, 12 centre de excelenta cu specializare unica, 8 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife Med si in colaborare cu 145 clinici medicale partenere din toata tara.