"Vom continua dezvoltarea companiei, atat pe orizontala cat si pe verticala, iar pana la finele anului 2015 ne dorim deschiderea a inca 2 centre in orase cu o populatie de peste 300.000 de locuitori. Suntem in faza de analiza a oportunitatilor si de stabilire a obiectivelor strategice pentru fiecare regiune", a declarat, intr-un comunicat, Robert Chitan, director de promovare-dezvoltare in cadrul Gral Medical., transmite Mediafax.

Clinica inaugurata in Bucuresti este situata pe soseaua Stefan cel Mare, iar cabinetele medicale acopera majoritatea specialitatilor medicale, respectiv alergologie, dermatologie, endocrinologie, cardiologie, reumatologie, ORL, medicina de familie, urologie si ginecologie.

Cealalta unitate, deschisa in centrul Ploiestiului, se intinde pe o suprafata de 1.800 de mp, are in componenta peste 30 de cabinete medicale unde lucreaza peste 150 de medici, o sectie moderna de imagistica medicala si rezerve special amenajate pentru spitalizarea de zi.

Citeste si:

Cele doua clinici au fost sunt finantate printr-un proiect de investitii cu un buget multianual in valoare de 5,5 milioane euro.

Gral Medical, afaceri in crestere cu peste 20% in 2014

Grupul Gral Medical a inregistrat anul trecut venituri de 101,2 milioane lei (22,9 milioane euro), in crestere cu 23% fata de 2013. Cele mai importante cresteri au fost inregistrate de Spitalul OncoFort din Bucuresti (avans de 35%), Centrul de Radiologie Gral din Capitala (plus 30%) si centrele din provincie (crestere de aproape 41%).

"Daca cresterea de pe nisa oncologica nu a reprezentat o noutate, estimarile au fost depasite in provincie, existand o cerere crescuta pentru serviciile marca Gral. Acest proces a fost posibil datorita integrarii echipei medicale cu cea din capitala, aducand un plus de valoare actului medical. Acesta este si motivul pentru care dorim sa alocam investitii noi pentru deschiderea de centre medicale in provincie", a mai spus Chitan.

In urmatoarea perioada, grupul si-a propus sa finalizeze extinderea capacitatii spitalului OncoFort, prin dublarea numarului de paturi de la 60 la 120, o investitie ce va depasi 3 milioane de euro in echipamente si aparatura medicala de ultima generatie.
Cele mai importante firme ale grupului sunt Gral Medical si Medical Center Gral, unde activeaza peste 24 de clinici si laboratoare, iar echipa medicala depaseste in prezent 1.200 de persoane. 14 Reteaua cuprinde 14 laboratoare, 11 clinici si un spital privat.