"Vanzarea operatiunilor sale din Romania va face ca Sterling sa se concentreze cu preponderenta asupra operatiunilor sale din Marea Britanie unde se afla zacamantul de inalta calitate Breagh, si asupra unor resurse conditionate existente in Olanda, a caror operare implica costuri viitoare nesemnificative. Ne asteptam ca aceasta reorientare si simplificare a portofoliului va face ca societatea noastra sa devina un candidat mai atractiv pentru o eventuala fuziune sau achizitie, in folosul tuturor actionarilor sai", a declarat, in comunicat, Jake Ulrich, directorul general al Sterling Resources.

Tranzactia este estimata sa fie finalizata inainte de sfarsitul trimestrului al doilea al anului curent. Carlyle International Energy Partners este o companie afiliata Grupului Carlyle si va plati Sterling Resources in numerar suma de 42,5 milioane de dolari americani la finalizarea tranzactiei. Sterling detine o cota de participare de 65% la perimetrele XIII Pelican si XV Midia si calitatea de operator, 50% din Perimetrul EX-25 Luceafarul si o participatie de 40% la Perimetrul EX-27 Muridava, toate situate in platoul continental romanesc al Marii Negre.

"Vanzarea include drepturile de concesiune cu privire la perimetrele XIII Pelican, XV Midia, EX-25 Luceafarul si EX-27 Muridava, fiind structurata sub forma vanzarii de catre societate a filialei sale detinute integral Midia Resources, si este de asteptat sa fie finalizata in al doilea trimestru al anului 2015, sub rezerva indeplinirii anumitor conditii uzuale in cazul unor asemenea tranzactii, inclusiv obtinerea aprobarilor necesare de la autoritatile romane si acordul celorlalti participanti la concesiunile din Romania", se arata in comunicat. Carlyle International Energy Partners, precizeaza intr-un comunicat, ca, tranzactia va include cotele de participare ale Sterling Resources din perimetrele XIII Pelican, XV Midia, EX-25 Luceafarul si EX-27 Muridava si se va efectua prin achizitia actiunilor Midia Resources, companie detinuta integral de catre Sterling.

In ce consta proiectul de dezvoltare de la Marea Neagra

Perimetrele, situate in platforma continentala romaneasca a Marii Negre, contin o serie de descoperiri semnificative de gaze si prezinta resurse nete si resurse posibile nete echivalente cu aproximativ 51, respectiv 375 milioane de barili de petrol. "Proiectul de dezvoltare va constitui o investitie straina substantiala in Romania si se va axa pe foraj, realizarea infrastructurii, productia si vanzarea de gaze naturale catre piata. (...) Fondurile pentru aceasta investitie vor proveni de la Carlyle International Energy Partners, un fond de 2,5 miliarde dolari care investeste la nivel global in explorarea si productia de petrol si gaze, rafinarea, transportul, depozitarea si comercializarea petrolului si a produselor petroliere si nu in ultimul rand in servicii conexe exploatarii petrolului in Europa, Africa, America Latina si Asia", potrivit comunicatului Carlyle International Energy Partners.

Sterling Resources are operatiuni in Anglia, Romania, Franta si Olanda. Totodata, Sterling Resources a incheiat o intelegere cu Gemeni Oil & Gas Fund II cu scopul incetarii unui acord de investitii semnat in 2007. Prin acel acord, Gemini a furnizat Sterling Resources fondurile necesare pentru saparea unei sonde. La finalizarea vanzarii operatiunilor din Romania, Sterling va plati Gemini 10 milioane de dolari pentru rezilierea acordului de investitii.
Contractul privind vanzarea operatiunilor din Romania nu afecteaza dreptul Sterling Resources de a primi sumele conditionate decurgand din vanzarea finalizata catre ExxonMobil Exploration & Production Romania si OMV Petrom a cotei sale de participare de 65% intr-o portiune din perimetrul Midia din Marea Neagra, vanzare anuntata in 29 ianuarie 2014.

Citeste si:

"Aceste plati conditionate sunt legate de realizarea cu succes a operatiunilor viitoare de explorare si dezvoltare in zona de apa adanca si reprezinta 29,2 milioane de dolari in cazul unei descoperiri comerciale si o suma suplimentara de 19,5 milioane de dolari la obtinerea primei productii din zona de apa adanca. (...) Pentru a raspunde nevoilor de finantare pe termen lung ale societatii, Sterling continua discutiile cu un numar de potentiali cumparatori pentru vanzarea unei cote de participare de 10-15% la zacamantul de gaze Breagh din Marea Britanie si o posibila refinantare a obligatiunilor precum si/sau alte finantari", potrivit Sterling Resources. La inceputul anului trecut, Sterling Resources a incheiat un acord cu ExxonMobil Exploration and Production Romania si OMV Petrom pentru vanzarea participatiei de 65% la o portiune din perimetrul Midia, situat in platoul continental al Marii Negre.

In urma finalizarii contractului de transfer, ExxonMobil si OMV Petrom au fiecare cate 42,5% din perimetrul perimetrul Midia Deep, iar firma Gas Plus detine 15%. Sterling Resources este prezenta pe piata explorarilor petroliere din Romania din 1997. Carlyle Group este o companie globala de investitii care administreaza active in valoare de 194 miliarde dolari, detinute de peste 128 de fonduri si 142 de entitati de tip fond de fonduri. Carlyle investeste in state din Africa, Asia, Australia, Europa, Orientul Mijlociu, America de Nord si America de Sud, in sectoare precum industria aerospatiala, servicii guvernamentale si de aparare, consum si retail, energie, servicii financiare, sanatate, industrie, imobiliare, tehnologie, telecomunicatii, mass-media si transport. Sterling Resources a fost in atentia presei in urma cu cativa ani, cand mai multi politicieni au afirmat ca fostul premier Calin Popescu Tariceanu a acordat companiei canadiene, in 2008, mai multe drepturi decat erau prevazute in contractul initial si au sustinut inclusiv rezilierea acordului.

Contractul cu Sterling Resources a intrat in atentia opiniei publice dupa ce Curtea Internationala de Justitie a decis in februarie 2009 ca Romaniei ii revine 79,3% din teritoriul disputat cu Ucraina in procesul legat de delimitarea platoului continental la Marea Neagra. Hotararea Guvernului Tariceanu din noiembrie 2008 este un act aditional la acordul petrolier incheiat la 24 august 2007 cu Sterling. La acea data exista suspiciunea ca statul roman, prin Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, a cedat Sterling resursele de petrol si gaze din cele doua perimetre chiar inainte de a fi cunoscuta decizia de la Haga in disputa dintre Romania si Ucraina privind delimitarea platoului continental al Marii Negre.