CFR Calatori si federatiile sindicale feroviare au semnat un nou acord colectiv de munca, valabil pana la 30 septembrie. Acesta nu prevede concedieri colective sau taieri de salarii, angajatii urmand sa beneficieze lunar si de 10 tichete de masa.

Organizatiile sindicale semnatare sunt Federatia Nationala Feroviara Miscare Comercial (FNFMC), Federatia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania (FSTFR) si Federatia Sindicatelor Ramurii Vagoane (FSRV). Acordul a fost semnat in cadrul negocierilor pentru incheierea contractului colectiv de munca.

"Federatiile sindicale feroviare si administratia CFR Calatori vor continua negocierile pentru incheierea Contractului Colectiv de Munca", se arata intr-un comunicat al transportatorului feroviar de calatori, conform Mediafax. La 31 decembrie 2014, CFR Calatori avea un numar de 13.200 de salariati. Proiectul de BVC pentru acest an prevede un numar de 13.100 de angajati, diferenta numarului de salariati intre anii 2014 si 2015 fiind generata de plecari naturale din sistem, potrivit reprezentantilor companiei.

Sindicalisti din transporturile feroviare au protestat luna trecuta in fata sediului Ministerului Finantelor, nemultumiti, printre altele, de conditiile grele de munca, salariile mici, reducerea nejustificata a numarului de trenuri de calatori si inchiderea unor sectii de circulatie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri