PostMaster, membra a Austrian Post Group, estimeaza piata de distributie adresata si neadresata la peste un miliard de facturi si cataloage publicitare si se asteapta ca volumul pe zona de distributie neadresata sa se reduca de la an la an.

“Piata din Romania are un volum de un miliard, distributie adresata si neadresata, facturi si cataloage publicitare. Cele mai mari volume sunt inregistrate in perioada sarbatorilor si toamna. In ultimii doi ani exista un interes din partea retailerilor de a trece de la o comunicare netargetata la o comunicare targetata. Piata ca si volum se va reduce de la an la an pe zona de distributie neadresata, flyere si cataloage”, a declarat Marius Bene, managing director PostMaster.

Vanzarea Real si Baumax a tras in jos piata de distributie neadresata

Potrivit managerului, modul in care a evoluat piata din 2012 pana in 2014 a avut un impact asupra rezultatelor financiare. “Real, care avea un volum de peste 200 de milioane de flyere si cataloage publicitare pe an, a iesit din piata prin vanzarea lantului de magazine catre Auchan, care nu a avut un astfel de canal de distributie neadresata. Un alt impact puternic in piata romaneasca de distributie neadresata a fost iesirea Baumax si ca volum si ca valoare, dupa ce a cedat reteaua catre Leroy Merlin”, mai spune Marius Bene.

Distributia neadresata reprezinta 55% din cifra de afaceri PostMaster, care in 2013 a fost de 8,8 milioane euro, iar pentru 2014 si 2015 compania se asteapta la o crestere.PostMaster

In ultimii doi ani PostMaster a facut investitii in infrastructura, sisteme IT, sediul din Bucuresti. Noul depozit din Pipera are o arie pentru volumele saptamanale, distributia de cataloage, care poate ajunge la 7 milioane pe saptamana si un centru de sortare unde sunt pregatite plicurile si cataloagele adresate pentru distributie la nivel national. Capacitatea de sortare este in prezent la 190.000-220.000 de plicuri pe zi, putand ajunge la 500.000 de plicuri pe zi, daca este nevoie.

“Zona de distributie adresata este un business care a crescut in ultimii doi ani, avem o cota de piata de 6% si ne dorim anul acesta sa ajungem la 8-9%. Pe zona de adresata ne-am bugetat o dublare a volumului fata de anul trecut, iar pe zona de neadresata avem nevoie de un client, doi, pentru a ne consolida pozitia”, a adaugat Marius Bene.

Reteaua PostMaster are 52 de birouri locale cu cate un depozit, acoperind 700 de localitati la nivel national, reprezentand o acoperire in populatie de 95%, iar in teritoriu de 87%. Compania are 1.180 de angajati si o flota de 190 de masini, proprii si in leasing operational.Postmaster

In ultimii doi ani PostMaster a investit in dezvoltarea serviciului de Geomarketing prin adaugarea si suprapunerea de date socio-economice asupra hartilor cu adrese, ceea ce le permite companiilor s identifice detalii relevante despre client sau potentiali clienti. Totodata, a fost lansat serviciul Track&Trace, atat pentru divizia de distributie adresata, cat si neadresata, care asigura un control superior si o evaluare si mai rapida a livrarilor.

Austrian Post Group, compania nationala de servicii postale din Austria, si-a majorat in 2012 cota la Postmaster Bucuresti de la 26% la 100%, preluand participatiile detinute de trei persoane fizice, Mihai Balaj, Mihai Preotescu si Radu Constantin Potolea. Operatorul national postal din Austria a intrat in actionariatul Postmaster in octombrie 2011. Postmaster a fost infiintata in 2007. Preluarea integrala a PostMaster a avut ca scop o mai buna prezenta a Austrian Post la momentul liberalizarii pietei postale din Romania, la 1 ianuarie 2013.Compania este activa in distributia de coresponenta adresata (documente) si neadresata(materiale publicitare). De asemenea, PostMaster funizeaza servicii de management al bazelor de date, geomarketing si sampling.

In 2013, Austrian Post Group l-a numit pe Marius Bene in functia de director general al subsidiarei din Romania, PostMaster, inlocuindu-i pe Mihai Preotescu si Mihai Balaj, care conduceau impreuna operatorul postal. Anterior, Bene a ocupat pozitia de director de vanzari Transilvania si Moldova la Cosmote Romania. De asemenea, el a fost director Business Development la Vodafone Romania si manager regional la TNT Romania.

Cu peste 23.000 angajati, Austrian Post este liderul pietei de corespondenta si servicii de coletarie din Austria. Operatorul este structurat in doua divizii: Mail&Branch Network si Parcel&Logistics si este prezent in peste zece piete europene, generand mai mult de 30% din cifra sa de afaceri din strainatate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri