Potrivit unui comunicat de presa, remis miercuri, de Complexul Energetic Hunedoara (CEH), presedintele Consiliului de Administratie (CA) al Complexului Energetic Hunedoara, Alexandru Blaj, isi va incheia mandatul incepand cu 1 mai, demisia sa fiind inregistrata, marti, la cabinetul ministrului Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, scrie Mediafax.

"Decizia mea este una a unui roman normal aflat in fata unei mari dezamagiri. In cuvinte putine, in tara in care Ministerul Energiei promoveaza interesul companiei pe care eu am reprezentat-o in calitate de presedinte al CA si pentru care, alaturi de conducerea executiva, s-au facut toate demersurile pentru obtinerea unui ajutor de salvare pentru achizitionarea certificatelor de CO2, ajutor avizat de Comisia Europeana in 12 aprilie 2015, ne-am lovit de opozitia de neinteles a Ministerului Finantelor si a Ministerului Justitiei care refuza aprobarea acordarii acestuia. Singura motivatie invocata a fost existenta unui ajutor de stat, mascat sub forma unor contracte bilaterale, incheiate in perioada 2009 - 2011 intre Termocentrala Paroseni si Hidroelectrica, care faceau referire la vanzarea respectiv cumpararea de energie electrica", a declarat Alexandru Blaj, citat in comunicat.

El a precizat ca decizia de a demisiona a fost determinata de "lipsa, la acest nivel, a unei disponibilitati reale pentru solutionarea problemelor deosebit de grave cu care se confrunta intreaga comunitate a judetului Hunedoara”, precizand ca demersul sau este ”menit a fi un semnal de alarma in atentia celor in a caror maini stau destinele a celor care lucreaza in sistem".

Citeste si:

"O apreciere speciala am, acum la incheiere de mandat, fata de deschiderea, disponibilitatea si implicarea personala a domnului ministru Andrei Gerea in toate demersurile noastre, ceea ce face dovada faptului ca a inteles importanta CEH pe piata energetica a Romaniei, si pentru care ii multumesc sincer", a mai spus Alexandru Blaj.

El ocupa functia de presedinte al Consiliului de Administratie al Complexului Energetic Hunedoara doar de o luna. In 24 aprilie, sase lideri sindicali din conducerea Sindicatului Muntele din minerit au declansat greva foamei, pentru 24 de ore, in curtea CEH Hunedoara din Petrosani, pentru a atrage atentia asupra situatiei grave care ar putea duce la inchiderea minelor din Valea Jiului.

Sursa foto: Centrala nucleara/Shutterstock.com