Potrivit Profi, etichetele tuturor produselor alimentare prezinta acum atat pretul vechi, cu TVA 24%, cat si pe cel nou, cu TVA 9%, astfel incat oricine sa poata vedea avantajul adus de noua lege precum si faptul ca nu au existat niciun fel de mariri artificiale de preturi.

Carrefour a anuntat la inceputul lunii mai ca a "inghetat" preturile produselor supuse reducerii TVA la 9%, cu exceptia promotiilor, iar de la 28 mai a inceput sa aplice in avans masura pentru unele produse, introducand noi categorii in fiecare zi, pana la 1 iunie.

cora Romania s-a angajat ca va afisa in toate magazinele atat pretul vechi (cu TVA de 24%), cat si pe cel nou (TVA de 9%). Totodata, va indica modul in care preturile vor scadea cu 12,09%, costul unui produs cu valoarea de baza de 1 leu, spre exemplu, reducandu-se de la 1,24 lei la 1,09 lei, respectiv cu 0,15 lei.

De asemenea, Kaufland a comunicat ca a scazut in avans preturile, de la 26 mai, in cazul anumitor sortimente de produse, iar reducerea TVA va fi transferata in totalitate clientului, de luni, pentru toate articolele vizate. In plus, pana la sfarsitul lunii iulie, preturile la alimente si bauturi nealcoolice nu vor fi majorate, cu exceptia articolelor promotionale, care vor reveni la preturile anterioare dupa incheierea promotiei.

Citeste si:

Presa a relatat ca mari lanturi de magazine ar fi majorat preturile la diferite alimente cu pana la 30%, inainte de reducerea taxei, iar premierul Victor Ponta a reactionat spunand ca Guvernul nu poate ingheta preturile la marfurile din magazine, dar poate introduce masuri constitutionale si europene, precum taxe speciale foarte mari, in cazul in care comerciantii nu scad preturile la raft dupa diminuarea TVA. El a cerut ca Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Consiliul Concurentei sa verifice atent situatia preturilor din magazine. Un raport analizat la inceputul lunii mai de Guvern privind preturile la alimente din marile magazine nu prezinta informatii legate de cresterea acestora inainte de diminuarea TVA.

Consiliul Concurentei a avertizat retailerii ca va verifica la nivel national evolutia preturilor si dupa reducerea cotei, pentru a vedea daca efectul este mentinut in timp.

TVA se va reduce incepand de la 1 iunie de la 24% la 9% pentru alimente si bauturi nealcoolice, iar aceasta scadere ar urma sa duca la o diminuare a preturilor din marile lanturi de retail de 12%. Reducerea TVA este aplicata, in principal, pentru lapte si produse lactate, oua de pasari, animale si pasari vii (domestice) destinate consumului alimentar sau producerii de alimente, carne si organe, peste, crustacee, moluste, miere naturala si alte produse comestibile de provenienta animala, fructe, legume, plante, radacini si tuberculi comestibile, plante vii utilizate ca alimente sau materii prime pentru acestea, cafea, ceai, mate si mirodenii, cereale (cu exceptia celor pentru insamantare) si bauturi nealcoolice. In aceasta categorie mai intra produsele de morarit si panificatie, care beneficiaza de TVA de 9% din septembrie 2013.