Numirea noilor membri ai Consiliului de Administratie se va face dintre persoanele selectate conform rezultatelor aplicarii prevederilor ordonantei de urgenta a Guvernului privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, pentru evaluarea si selectia administratorilor neexecutivi ai CN Posta Romana, potrivit Mediafax.

Operatorul de servicii postale, controlat de stat, prin Ministerul pentru Societatea Informationala (MSI), in proportie de 75% si de Fondul Proprietatea (25%), a publicat la sfarsitul lunii aprilie un anunt de recrutare pentru pozitiile de membri in CA si de director general al companiei. "Pentru a se asigura ca procesul de redresare continua cu consecventa, Posta Romana intentioneaza sa identifice si sa selecteze pentru pozitiile de membri ai Consiliului de Administratie si director general profesionisti talentati, cu un istoric profesional de succes, care sa ii ofere companiei viziunea necesara redresarii economice si sa sprijine actionarii in mentinerea companiei pe o pozitie puternica pe piata. Acesti profesionisti vor fi considerati avand in vedere o structura optima si complementara de expertiza profesionala, astfel incat cei selectati sa poata contribui la atingerea obiectivelor financiare, operationale si sociale ale C.N. Posta Romana", se spunea in anuntul de recrutare.

Pentru Consiliul de Administratie, actionarii urmaresc consolidarea unei structuri de competente si arii de expertiza profesionala care vor include, insa nu se vor limita la redresare economica, operatiuni, strategie si dezvoltare, juridic, financiar, logistica, IT&C, audit financiar si servicii financiar-bancare si de asigurari. Vor fi preferati candidatii care vor demonstra ca beneficiaza de un istoric profesional solid, cu experienta in pozitii de management de top sau in consilii de administratie ale unor companii nationale/intreprinderi de stat sau societati comerciale relevante cu un numar de peste 5.000 de angajati si care sa fi avut cunostinta sau conexiune cu provocarile generate de transformarile pietei serviciilor postale, financiar-bancare, logistice.

Citeste si:

Aplicatiile pentru aceste pozitii trebuia depuse pana la 28 mai, iar cei care nu primesc o invitatie la interviu pana pe 1 iulie sunt considerati respinsi. Consiliul de Administratie actual a fost ales provizoriu in iunie 2014, dupa ce MSI a revocat, in AGA, cinci din cei sase membri ai CA al Postei, pentru ca au aprobat un act aditional la contractul colectiv de munca prin care urmau sa fie majorate salariile. La acel moment, actionarii l-au revocat si pe Ion Smeeianu din functia de director general al companiei si l-au numit interimar pe Alexandru Petrescu, care ulterior a devenit permanent.

CA este condus in prezent de directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, si-i are ca membri pe Alexandru Petrescu (fostul presedinte al comisiei de privatizare a Postei), Dante Stein (fost consilier onorific al premierului si presedinte CA Tarom), Rodica Bizdoaca (fost manager la Oracle si IBM), Benoit Pleska si Adrian Cighi (reprezentantul Fondul Proprietatea).