Aceasta este statia proprie cu numarul 133 a Rompetrol in Romania, al doilea mare jucator din piata. Investitia in benzinaria din Soseaua Viilor 67 se ridica la 1,3 milioane dolari. Pana la sfarsitul acestui an Rompetrol isi propune sa extinda reteaua din Romania cu alte 11 statii noi de alimentare. Investitia totala in aceste proiecte se ridica la aproximativ 18 milioane dolari.

"Benzinaria are nevoie de trei pana la sase luni pentru a atinge starea de maturitate. Suntem siguri ca statia va vinde, pentru ca prezinta un concept nou si clientii nostri vor aprecia acest concept. Saptamana trecuta am deschis o statie in Sibiu, iar saptamana viitoare vom inaugura o alta benzinarie in localitatea Petea, judet Satu Mare", a declarat Vlad Rusnac, directorul general al Rompetrol Downstream, divizia de retail a grupului Rompetrol, scrie Mediafax.

In 2016, suma alocata de grup pentru constructia de benzinarii se ridica la 20 milioane dolari. Comparativ, in 2014 Rompetrol a deschis o singura benzinarie in Romania, concentrandu-se pe rebrandingul statiilor.

"Rompetrol va deschide anul viitor 19-20 de statii. Benzinariile vor fi pe tot teritoriul Romaniei", a precizat Rusnac. Statia din Soseaua Viilor are o suprafata totala de aproximativ 2.000 de metri patrati, investitia totala ridicandu-se la 1,3 milioane dolari. Statia de alimentare pastreaza elementele definitorii ale conceptului de statii lansat de companie la sfarsitul anului 2013, respectiv noi elemente de identitate vizuala (logo Rompetrol) cat si reorganizarea spatiului interior intr-un stil architectural nou.

Citeste si:

"Deschiderea noilor statii Rompetrol se inscrie in strategia grupului KMG International de extindere a retelei sale de distributie a carburantilor pe piata locala si regionala. KMG International are ambitia de a se dezvolta in mod constant. Accesul la resursele naturale vaste din Kazakhstan, desfasurarea activitatilor de extractie, transport si rafinare in sistem integrat asigura calitatea produselor pe care le distribuim. Pe piata locala, principalele zone vizate de companie pentru dezvoltarea retelei sunt nord-vest, sud-vest si nord-est", a declarat Azamat Zhangulov, senior vicepresident KMG International, .

Pana la jumatatea a anului, 117 de statii de distributie au fost modernizate, iar alte sase vor fi adaptate noului concept in urma procesul de rebranding pana la finalul lui 2015. Statia Rompetrol Viilor este prevazuta cu pompe de ultima generatie, iar pe baza unui sistem de iluminat interior - exterior si de semnalistica cu tehnologie LED, consumul de energie este redus cu 20%.

Activitatile de retail ale KMG International sunt desfasurate in peste 1.000 de puncte de distributie carburanti detinute si operate in tari precum Romania, Georgia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Franta si Spania. In Romania, compania opereaza peste 750 de puncte de distributie carburanti (statii proprii, statii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 si 20 metri cubi) 230 de statii distributie GPL auto, 9.000 de puncte de distributie butelii si 3 statii de imbuteliere GPL la Constanta, Arad si Bacau.