Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti care au instrumentat dosarul Lukoil si au trimis in judecata companiile Petrotel Lukoil SA si Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, alaturi de sase persoane cu functii de conducere in Petrotel Lukoil, au dispus disjungerea cercetarilor in acest dosar, se arata in rechizitoriul prin care cei opt inculpati au fost trimisi in judecata pentru folosirea cu rea credinta a creditului societatii si spalare de bani, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit documentului citat, s-a dispus disjungerea cauzei in vederea efectuarii urmaririi penale fata de 42 de suspecti, intre care 41 de persoane juridice si o persoana fizica, cercetarile avand in vedere infractiuni economice.

Astfel, in cauza disjunsa procurorul a dispus efectuarea urmaririi penale fata de suspecta Petrotel Lukoil SA Ploiesti si fata de directorul acesteia, cetateanul rus Andrey Bogdanov, pentru infractiunile de evaziune fiscala si spalare de bani.

De asemenea, a fost disjunsa cauza in vederea efectuarii urmaririi penale fata de compania Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, actionar majoritar al rafinariei de la Ploiesti, care va fi cercetata pentru infractiunile de complicitate la folosirea cu rea-credinta a creditului societatii si complicitate la spalare de bani, fapte comise in perioada 2008-2010 inclusiv.

Totodata, procurorul a dispus disjungerea cauzei in vederea urmaririi penale fata de 39 de societati comerciale cu raspundere limitata suspectate de comiterea infractiunilor de complicitate la evaziune fiscala si complicitate la spalare de bani, precizeaza documentul citat.

Citeste si:

Luni, procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti au trimis in judecata dosarul in care compania Lukoil si reprezentanti ai acesteia sunt suspectati de spalare de bani si folosirea cu rea-credinta a creditului societatii. Printre inculpati se numara SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, dar si mai multi cetateni rusi, romani si moldoveni cu functii de conducere in cadrul rafinariei din Ploiesti.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, procurorii au dispus trimiterea in judecata a opt inculpati, intre care doua persoane juridice si sase persoane fizice in dosarul Lukoil. Astfel, conform sursei citate, anchetatorii l-au trimis in judecata pe Andrey Iurevici Bogdanov, cetatean rus, director general si membru in Consiliul de Administratie al S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, acesta fiind acuzat de folosire cu rea-credinta a capitalului societatii si spalare de bani.

De asemenea, in acelasi dosar au fost trimise in judecata doua companii din grupul rusesc, respectiv SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, pentru spalare de bani, si Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, pentru complicitate la folosirea cu rea-credinta a creditului societatii si complicitate la spalare de bani. Totodata, in acelasi dosar procurorii au dispus trimiterea in judecata a altor cinci persoane, cetateni romani, rusi si moldoveni cu functii de conducere in cadrul Petrotel Lukoil Ploiesti.

Printre inculpati se numara Andrei Rata, cetatean moldovean, membru in Consiliul de Administratie al S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, acuzat de folosirea cu rea-credinta a creditului societatii si spalare de bani, Dan Danulescu, director general adjunct in cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, suspectat de complicitate la folosirea cu rea-credinta a creditului societatii si complicitate la spalare de bani, Dorel Dutu, contabil sef in cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, suspectat de complicitate la folosirea cu rea-credinta a creditului societatii si complicitate la spalare de bani, Alexey Voinstev si Olga Kuzina, ambii cetateni rusi care detin functii de director general adjunct in cadrul S.C. Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti, pentru complicitate la folosirea cu rea-credinta a creditului societatii, Olga Kuzina fiind, de asemenea, suspectata de complicitate la spalare de bani.

Prejudiciul cauzat prin savarsirea de catre inculpati a infractiunilor retinute in sarcina lor este in cuantum de 7.597.094.338,10 lei, echivalent a 1.766.766.125,10 euro.