O alta decizie publicata in MO priveste numirea lui Marius Humelnicu in postul de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Potrivit unei alte decizii, Virgil Dragos Titea este eliberat din functia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Controlorii de trafic aerian ROMATSA au anuntat luni ca vor intra in greva generala din 1 septembrie, daca cele 14 revendicari pe care le au nu vor fi solutionate, ei sustinand ca problemele lor sunt "de viata si de moarte" si privesc siguranta calatorilor, informeaza Mediafax.

Luni, sindicalistii de la ROMATSA au discutat cu ministrul Transporturilor, Iulian Matache. La iesirea din sediul Ministerului Transporturilor, Gabriel Tudorache, unul dintre liderii sindicalistilor din Administratia Romana a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), a spus ca nu mai exista alta solutie decat sa ceara sprijinul societatii civile, pentru ca se lupta cu "un sistem bolnavicios".

"Este imposibil si nu mai avem incredere sa putem sa mai negociem, reiterand inclusiv faptul ca toate intelegerile pe care le-am avut cu domnul ministru aici de fata, cu directorul celalalt general Carnu (Fanica Carnu, directorul general adjunct al ROMATSA, n.r.), nu s-a tinut cont de el, in aceasta masura nu avem niciun fel de posibilitate sau de incredere, de fata cu domnul ministru, domnul Stanciu (Aurel Stanciu, directorul ROMATSA, n.r.) afirmand «Da' ce am fost eu aici? Nu am facut eu acest lucru»".

Angajatii ROMATSA il acuzau pe directorul Aurel Stanciu ca nu a respectat nimic din ceea ce sindicalistii au stabilit, in scris, cu Ministerul Transporturilor. Directorul general al ROMATSA, Aurel Stanciu, declara la randul sau ca sindicatele au avut o pozitie inflexibila privind solicitarile angajatilor si ca unele dintre acestea "exced prevederile legale".

Sursa foto: Mediafax Foto