Compania de curierat DPD Romania, detinuta de grupul francez GeoPost, a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 37 milioane lei, in crestere cu 24% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

"Principalii factori de crestere a business-ului DPD Romania, in prima jumatate a anului, au fost atragerea de noi clienti si cresterea volumelor de transport ale clientilor existenti, dar si serviciile dedicate clientilor B2C si investitiile in solutii logistice. Cresterea livrarilor companiei vine si pe fondul dezvoltarii comertului electronic, sector care are in general un impact tot mai mare asupra afacerilor curierilor, inclusiv in ceea ce priveste livrarile internationale, segment care se afla in continua crestere", se arata intr-un comunicat al DPD, scrie Mediafax.

Pentru intreg anul 2015, compania estimeaza afaceri de 100 milioane de lei, in urcare cu peste 30% fata de 2014, cele mai importante perioade de crestere in a doua parte a anulului fiind evenimentul de shopping Black Friday si Craciunul. Numarul coletelor livrate de DPD Romania in primele sase luni a crescut cu 37% fata de perioada similara a anului trecut, 80% din totalul livrarilor fiind nationale, iar 20% internationale.

"Piata locala joaca un rol important in strategia pe termen mediu si lung a DPDgroup, compania avand ca obiectiv sa devina lider de piata in zona Balcanilor pana in 2020, plan sustinut de investitii totale in valoare de 15 milioane de euro. Astfel, Romania urmeaza sa devina un hub important in reteaua companiei la nivel european", spun reprezentantii companiei.

DPD Romania este parte a DPDgroup, reteaua de livrare colete a GeoPost, care a inregistrat vanzari de 4,9 miliarde euro in 2014. GeoPost face parte din grupul francez La Poste.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri