Deficitul de resurse umane specializate, lipsa unui brand puternic, a unui management echilibrat al cash flow-ului, accesul limitat la finantare si consultanta reprezinta cele mai mari probleme ale antreprenorilor romani, apreciaza consultantul de business american Dale Richards.

El spune ca cele mai mari probleme pe care le au antreprenorii romani sunt deficitul de resurse umane specializate, lipsa unui brand puternic care sa ofere notorietate si o garantie a calitatii, lipsa unui management echilibrat al cash flow-ului si a unor parteneri strategici, precum si accesul limitat la solutiile de finantare si consultanta pe care le au marile companii atat la nivel de grup, cat si la nivel local, potrivit Mediafax.

"In aceste conditii reale de piata, «reteta» pe care o propune in general consultantul financiar este mai degraba una de taiere a cheltuielilor, conform abordarii europene de criza. Eu le explic si le arat antreprenorilor, cu exemple, de ce nu e recomandat sa conduci o afacere cu instrumente vechi. Aici apare diferenta dintre performanta si esec. Zilele sistemului de conducere autocratic au apus, iar companiile cele mai performante utilizeaza cu totul alte abordari", a declarat marti Dale S. Richards, consultant de business si speaker acreditat de catre Vistage International.

El a aratat ca, la momentul actual, mediul de business este stresat din punct de vedere financiar la nivel global, in contextul tensiunilor de pe pietele internationale, astfel ca oamenii de business ar trebui sa-si conduca afacerile mult mai eficient, sa aiba o productivitate mai mare si sa controleze toate fluxurile cu atentie, avand in vedere ca accesul la finantare ar putea fi ingreunat. "Companiile trebuie sa-si inteleaga mai bine competitorii, sa construiasca o relatie solida cu clientii si sa realizeze vanzari cu valoare adaugata, acesti factori reprezinta cheia succesului in afaceri", a punctat Richards intr-o videoconferinta.

El spune ca antreprenorii din Romania si angajatii lor se feresc sa-si asume riscuri, astfel ca este inhibata creativitatea. "Depinde de lideri si manageri sa incurajeze angajatii sa-si asume riscuri in activitatea lor. Daca managementul isi va schimba filosofia de business intr-un timp cat mai scurt, oamenii din companie vor reactiona si lucrurile vor incepe sa se schimbe, venind in scurt timp si rezultatele benefice pentru afacere", a mai spus consultantul.

Richards considera ca sunt necesare, pe de alta parte, programe guvernamentale de sustinere a antreprenorilor debutanti, precum si retele create de business angels, care sa puna la dispozitie fonduri substantiale pentru cei care sunt la inceput de drum cu o afacere, oferindu-se sa explice autoritatilor din Romania necesitatea si importanta sustinerii antreprenorilor, in special a tinerilor, prin programe de finantare. Start-up-urile pot avea succes daca aduc un plus de inovare de cel putin 10% in produsele si serviciile pe care le ofera pietei fata de cele existente. Pe de alta parte, acestea se confrunta cu mai multe dificultati pentru a supravietui, printre care accesul la finantare sau cheltuielile cu personalul.

Dale S. Richards are o experienta de peste 25 de ani in domeniul dezvoltarii afacerilor, oferind consultanta de business pentru peste 150 de companii, atragand pentru acestea un capital de peste 3 miliarde de dolari. Printre instrumentele folosite de consultantul in afaceri se numara competentele de coaching, managementul clientilor, programele de loializare, programele proactive de relatii cu clientii, masurarea parametrilor-cheie de performanta a unei afaceri, construirea unui brand, sisteme de succes, valoarea sistemelor recurente, analiza concurentei si impactul acesteia asupra afacerii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri