Proiectul "Re>patriot" isi propune sa sustina romanii care doresc sa revina in tara cu informatii si consiliere pentru acces rapid la oportunitatile din tara. Demersul raspunde, in acelasi timp, si nevoii Romaniei de expertiza si bune practici internationale.

"Principalele bariere ale romanilor plecati care doresc sa investeasca in tara tin de lipsa de informatii si teama de a nu pierde banii investiti. Ne-am propus sa ii ghidam prin pasii pentru deschiderea unei afaceri in Romania si sa le oferim informatii despre procedurile legale, despre finantare si despre ocaziile de a face afaceri in diferite domenii. Din acest motiv mergem sa ne intalnim cu antreprenorii si comunitatile de romani plecati ca ei sa poata lua decizii informati si inspirati. Demersul raspunde in acelasi timp si unei nevoi a Romaniei”, a declarat Felix Patrascanu, unul din liderii RBL.

Proiectul se adreseaza diasporei si, in 2015, in special romanilor care traiesc in Italia, Spania si Marea Britanie si vizeaza crearea unei comunitati care sa inspire si sa motiveze, dar si sa consilieze, pe cei care doresc sa investeasca in tara.

Lucram pentru refacerea increderii intre Diaspora si Romania. Diaspora a ajutat pana acum tara si noi avem datoria sa le oferim ocazia sa o faca. Contributia antreprenoriala a romanilor ce traiesc si fac afaceri in afara tarii ar putea avea un efect important pentru cresterea economica. Actiunea in tara a intreprinzatorilor romani si procesul de investire facut in Romania poate atrage noi investitori straini din tarile de adoptie, marind efectul economic. Construirea unui sistem antreprenorial solid va facilita atragerea in tara a mai multor categorii profesionale de care avem mare nevoie sau care parasesc si acum, in numar destul de mare, tara”, a declarat Marius Bostan liderul proiectului Repatriot.

Re>patriot a fost lansat in primavara acestui an de si a debutat cu doua conferinte la Torino si Milano, care au starnit un mare interes si la care au participat cateva sute de compatrioti stabiliti in Italia.

Citeste si:

La conferintele din Londra si Dublin, care vor avea loc pe 18 si respectiv 20 Septembrie vor fi promovate oportunitatile de a face afaceri in tara si vor fi prezentate exemple de succes ale antreprenorilor care au ales sa ramana in Romania si au reusit sa construiasca business-uri sanatoase si corecte. La aceste conferinte sunt asteptati cat mai multi romani interesati sa faca afaceri acasa.

Printre vorbitori se numara Felix Patrascanu, actionar FAN Courier, Sergiu Manofu, manager Travel Idea, Felix Tataru, presedinte GMP Group, Gabriel Istoc, director general B-Team, Florin Furdui de la PortlandTrust si Marius Bostan, actionar la VMB Partners.

“Romania are nevoie de valoare suplimentara, iar romanii plecati care doresc sa se intoarca sunt o resursa de expertiza si cunostinte de pe urma carora putem beneficia cu totii. Conferintele din strainatate, dar si platforma online isi propun sa ii puna in legatura pe romanii care doresc sa investeasca in Romania, sa-si impartaseasca cunostintele si experientele. In egala masura, prin aceasta platforma pot intra in
legatura cu antreprenorii din tara pentru a afla informatii relevante despre antreprenoriat in Romania” a declarat Sergiu Manofu, membru al echipei de proiect si actionar la Travel Ideea.

Fundatia Romanian Business Leaders (RBL) este o organizatie non-partizana, neguvernamentala si non-profit.