SABMiller a respins miercuri oferta de preluare de 68,2 miliarde de lire sterline (104 miliarde dolari) din partea Anheuser-Busch InBev (AB InBev), considerand ca propunerea subevalueaza mult al doilea mare producator de bere la nivel mondial, relateaza MarketWatch.

AB InBev, cel mai mare producator de bere la nivel mondial, a anuntat miercuri o oferta in numerar de 42,15 lire pe actiune pentru preluarea SABMiller, si o componenta partial in actiuni menita sa atraga cei mai mari actionari ai companiei concurente. Aceasta propunere este a treia oferta facuta board-ului SABMiller, scrie Mediafax.

Cel mai mare actionar al SABMiller, Altria Group, a anuntat miercuri ca sustine actuala propunere, inclusiv alternativa in actiuni, recomandand conducerii producatorului de bere sa se angajeze prompt si constructiv in negocieri. Propunerea in numerar este cu 44% peste cotatia de inchidere a actiunilor SABMiller din 14 septembrie, inainte de aparitia informatiilor despre oferta de fuziune.
AB InBev a precizat ca alternativa in actiuni include o oferta mai scazuta in numerar precum si actiuni, pentru 41% dintre actiunile SABMiller tranzactionate public. Componenta in actiuni este echivalenta cu detinerea cumulata a Altria si a familiei Santo Domingo.

Aceasta oferta separata evalueaza o actiune SABMiller la 37,49 lire pe unitate, reprezentand o prima de 28%, dar ofera avantaje fiscale pentru Altria si Santo Domingo.

Structura ofertei este un subiect major al negocierilor. Daca SABMiller accepta propunerea, iar Altria si familia Santo Domingo decid sa accepte oferta mai scazuta in numerar si componenta in actiuni, atunci AB InBev va plati 65,14 miliarde de lire pentru SABMiller. Conducerea AB InBev a anuntat ca este dezamagita ca board-ul SABMiller a respins ofertele anterioare, fara sa le analizeze cu atentie.

SABMiller a reactionat miercuri explicand ca dupa ce a analizat propunerea de 40 de lire pe actiune facuta de AB InBev in 22 septembrie, a conchis ca aceasta subevalueaza substantial compania si a respins-o in unanimitate. Aceeasi decizie a fost luata de board-ul SABMiller si in cazul celei de-a doua propuneri, board-ul, cu exceptia directorilor numiti de Altria, considerand ca chiar daca AB InBev va oficializa oferta la 42 de lire pe actiune, aceasta ar subevalua in continuare substantial compania.

Comunicatul SABMiller explica totodata ca AB InBev a facut oferta intr-o perioada in care pretul actiunilor SABMiller este scazut. AB InBev a precizat ca vrea sa obtina recomandarea board-ului SABMiller pentru componenta in numerar a ofertei de preluare, dar nu si pentru alternativa in actiuni, care este adresata doar grupului Altria si familiei Santo Domingo.

Reprezentantii AB InBev nu au fost disponibili pentru comentarii. Potrivit legislatiei britanice, AB InBev poate sa anunte o oferta ferma de preluare a SABMiller pana pe 14 octombrie. AB InBev a precizat ca propunerea anuntata miercuri nu constituie o intentie ferma de a face o oferta, avertizand ca nu este sigur ca va avansa o oferta oficiala.

Tranzactia ar putea fi cea mai mare fuziune din 2015, care este deja un an prolific in acest sens, si a patra cea mai mare preluare din istorie, potrivit datelor Bloomberg. Impreuna, AB InBev si SABMiller ar fi cea mai mare companie producatoare de bunuri de consum din lume in functie de profituri, potrivit analistilor companiei Exane BNP Paribas, care estimeaza ca grupul nou format ar obtine in 2016 un prpfit inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare de 25 de miliarde de dolari. Grupul ar fi pe primul sau al doilea loc pe 24 din cele mai mari 30 de piete ale berii la nivel mondial, considera analistii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri