"Dupa mai mult de 150 de ani de exploatare a resurselor de titei si gaze din Romania, una dintre provocarile acestei industrii pe plan local este declinul natural al productiei provocat de maturitatea zacamintelor. Cu ajutorul noilor tehnologii, cum sunt cele de care dispunem acum la ICPT Campina, putem obtine date mai precise cu privire la structurile geologice si putem testa noi solutii de exploatare a zacamintelor existente astfel incat sa putem creste productivitatea acestora", a declarat intr-un comunicat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea Upstream, potrivit Mediafax.

Din totalul investitiei, fondurile nerambursabile au insumat 6,85 milioane lei. In cadrul proiectului de modernizare a fost construit un depozit pentru stocarea carotelor geologice (probe geologice colectate in timpul forajului, din interiorul sondelor) si au fost achizitionate echipamente moderne de analiza pentru laboratoarele din cadrul institutului.

ICPT Campina stocheaza peste 150.000 de cutii cu probe de carote geologice, care urmeaza sa fie mutate in noul depozit. Cele mai vechi probe provin din sonde forate in epoca interbelica, perioada in care analiza carotelor a devenit o practica la nivelul industriei.

Citeste si:

Cea mai veche proba are peste 540 milioane de ani si a fost prelevata in anii ’80 de la o adancime de peste 2.000 de metri, dintr-o formatiune geologica ce corespunde erei Precambrian. Carota de la cea mai mare adancime a fost recuperata dintr-o sonda forata la 7.025 de metri.

Institutul de Cercetari si Proiectari Tehnice din Campina a fost infiintat in 1950, iar depozitarea si analiza probelor geologice colectate din interiorul sondelor a fost una din primele linii de activitate. Institutul este singurul centru de cercetare stiintifica pentru industria petroliera din Romania si are, pana in prezent, 56 de brevete de inventii si inca 4 brevete in curs de examinare.