Producatorul de vinuri Cramele Recas a vandut in primele opt luni ale acestui an peste 1 milion de sticle pe piata americana, aceasta reprezentand o crestere a vanzarilor de peste 33% comparativ cu vanzarile inregistrate de vinurile Recas pe aceeasi piata de-a lungul intregului an 2005.
Acest succes pe piata din Statele Unite ale Americii s-a fundamentat pe o strategie complexa, constand in doua elemente principale. Primul dintre acestea se refera la incheierea unor parteneriate strategice cu retele importante de distributie de pe piata vinului, al doilea element crucial al strategiei Cramelor Recas pe piata americana constand in dezvoltarea unei retele de distribuitori mai mici la nivel national, pentru promovarea vinurilor de o calitate superioara, destinate unui public bine definit. Aceasta retea numara deja 10 distribuitori, dublu fata de 2005, existand premise serioase de crestere pentru 2007.

Unul dintre parteneriatele strategice cu lanturi mari de distributie este cel realizat cu firma Total Wine&More, care opereaza o retea de 42 de supermagazine, a fost lansata gama V de la Recas pe intreaga coasta de est a Statelor Unite. Aceasta marca a inregistrat un deosebit succes la public, vanzandu-se peste 100.000 de sticle.

O alta colaborare importanta este cea cu producatorul american The Wine Group, al treilea jucator pe piata americana a vinului, care vinde anual peste 480 de milioane de sticle de vin. Special pentru aceasta firma, Cramele Recas va produce o noua gama de vin, numita Pinot Evil.

Cu aceasta gama, Cramele Recas se adapteaza cerintelor pietei americane, unde se manifesta in aceasta perioada o cerere foarte mare pentru soiurile Pinot Noir si Pinot Gris. Gama Pinot Evil cuprinde vinuri din aceste soiuri, urmand ca in octombrie sa fie lansate un vin rosu si un vin alb. Se estimeaza ca vanzarile pentru aceasta gama vor ajunge la 500.000 de sticle, numai in august urmand sa fie expediate deja primele 200.000 de bucati.

Am adoptat aceasta strategie de colaborare cu firmele din Statele Unite care au putere sa promoveze brandurile deoarece nici o crama din Romania nu dispune de puterea financiara necesara pentru a promova un brand propriu pe piata americana. Aceasta promovare presupune investitii de milioane de dolari si o echipa de experti in marketing in fiecare oras important din S.U.A. Prin aceste parteneriate, vinurile Recas ajung in toate colturile Americii, declara domnul Philip Cox, Director Comercial Cramele Recas. In timp, vom deveni mai cunoscuti si vom putea vinde mai mult din brandurile proprii pe piata americana, adauga doamnul Philip Cox.

Cramele Recas a vandut de la inceputul anului in S.U.A. 700.000 de sticle sub marca Vampire, acesta fiind cel mai bine vandut vin romanesc pe piata americana, cu o crestere a vanzarilor de 20% fata de 2005.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri