Primul punct de pe ordinea de zi este "aprobarea vanzarii imobilului societatii situat in municipiul Brasov, Str.De Mijloc, nr.37A, Judetul Brasov, inscris la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara al judetului Brasov in cartea funciara nr.106605, compus din cladiri si teren in suprafata totala de 13.208 metri patrati (...) la pretul de 2,1 mil. euro (exclusiv TVA)", se arata in anuntul de convocare a adunarii actionarilor, publicat de Mondelez, potrivit Mediafax.

Totodata, compania a convocat o alta adunare a actionarilor pe 2 decembrie pentru a aproba desfiintarea si radierea din Registrul Comertului a punctului de lucru unde se afla fabrica. In urma cu un an si jumatate, Mondelez a vandut si fabrica de dropsuri de pe strada Alexandru Ioan Cuza din Brasov catre Lidl.

Mondelez Romania (fosta Kraft Foods Romania) a intrat pe piata romaneasca in anul 1994, cand a achizitionat fabrica Poiana Produse Zaharoase din Brasov. In 2009, compania a inchis aceasta fabrica si a transferat productia in Bulgaria.

Compania are in portofoliu marci precum Jacobs, Nova Brasilia, Milka, Barni, Poiana, belVita, Oreo si Tassimo. Potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finantelor, Mondelez Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 714 milioane de lei si profit de 41,5 milioane lei.