Dintre toate tipurile de conserve, cele de porc si supele au inregistrat cea mai mare crestere in ultimul an, dar pateul ramine pe primul loc. Conservele de carne vegetala nu detin nici un procent din piata
Principalii jucatori de pe piata conservelor din Romania sint Scandia, Mandy, Orkla Foods, Pick Group si Hame. Cei cinci competitori concentreaza, in volum si in valoare, in jur de 70% din piata, potrivit companiei de cercetare de piata MEMRB Romania.

Bucegiul sufla in ceafa Sibiului

Piata de pateu in conserva, principala categorie a pietei de conserve din carne de la noi, este foarte competitiva si bogata in oferte, cu peste 60 de marci si peste 750 de articole distincte. Cu toate ca pate Sibiu isi pastreaza pozitia dominanta, cu o cota de peste 30% in preferintele consumatorilor din mediul urban, potrivit Mercury Research, pateul Bucegi, marca lansata acum doi ani, a ajuns sa ocupe pozitia secunda. Pentru 2006 anticipam o crestere volumica a pietei de conserve din carne de aproximativ 20-25%, de la 23.000 tone in 2005, spune Sorin Bozdog, director comercial Scandia Romana. Cel mai important factor de evolutie a pietei pe acest segment a fost cresterea calitatii produselor din categorie. La aceasta s-au adaugat si investitiile tot mai ridicate in comunicare. Potrivit Scandia Romana, care citeaza studiul MEMRB pentru perioada aprilie-mai 2006, compania este lider national pe piata de conserve din carne, detinind o cota de 64% in volum din piata de pateu de ficat.

Legumele scad, ciorba da in clocot

Tendinta este aceea de scadere a conservelor de legume ca importanta in volum, cu aproximativ 2,4 puncte procentuale, de la 8,7% in perioada iulie 2003 iunie 2004 la 6,3% in intervalul iulie 2005 iulie 2006.

Se remarca, de asemenea, o tendinta de crestere in importanta a conservelor de supe/ciorbe, atit volumic, cit si valoric. Astfel, daca in perioada iulie 2003 iunie 2004 importanta in volum inregistra 1,7%, in intervalul iulie 2005 iulie 2006, aceasta a crescut pina la 4%. Totodata, conservele de supe/ciorbe au crescut si ca importanta in valoare, de la 1,8% la 4,4%, in ultimii trei ani. Interesant este faptul ca acelea din carne vegetala nu detin nici un punct procentual din total piata in perioada iulie 2005 iulie 2006.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=7022&art=17682&cHash=a36e9bc1e4

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri