Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat, marti, ca CFR Marfa nu va fi privatizata in aceasta perioada, dar compania trebuie restructurata si abia apoi vanduta, pentru a obtine un profit substantial pentru statul roman.

"Avem un grup de lucru format, care redacteaza cerintele pentru restructurare. Aceste cerinte vor face obiectul unei licitatii pentru un consultant extern. Nu vom accepta consultant extern decat o firma care sa dovedeasca ca a mai facut acest gen de activitate, ca a restructurat cu succes companii de acest gen", a declarat Dan Costescu, la comisia de resort din Senat, conform Mediafax.

El a precizat ca licitatia pentru selectarea consultantului extern va fi demarata in luna martie.

"In paralel, pana cand acest consultant intra sa se ocupe de aceasta restructurare vom demara un program intern, cu managementul de acum si cu managementul care va fi numit pe OUG 109, pentru ca si aceasta procedura este in curs de finalizare", a adaugat ministrul Transporturilor.
Costescu a precizat ca pachetul de masuri cuprinde cinci piloni, adica realinierea activelor pe care le are CFR Marfa, restructurarea creantelor
si a datoriilor, eventuale restructurari, care pot reprezenta reduceri de personal sau extinderi de activitati, managementul si strategia.

"Practic, cu aceste doua pachete, unul pe termen lung facut cu consultantul, care are ca finalitate insanatosirea companiei, si altul pe termen scurt care are ca finalitate pregatirea pentru restructurarea mare si eficientizarea anumitor procese. Cu aceste pachete avem un proiect solid pentru CFR Marfa si in doi ani si ceva speram sa ajunga in punctual care ne-am propus", a explicat Dan Costescu.

El a mai spus ca privatizarea CFR Marfa nu va fi facuta cu orice pret, ci cu un profit substantial pentru statul roman.

"Pentru a fi in masura sa facem acest lucru, trebuie intai sa o restructuram si sa o facem vandabila. In momentul de fata, ar fi o idee foarte prosata sa inceapa un proces de privatizare, indiferent de care va fi el. In niciun caz nu trebuie inceputa privatizarea acum, cand compania este in situatia financiara in care se afla", a conchis ministrul Transporturilor.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri