Interdictia totala privind consumul de tigari in spatiile publice va face ca industriile tutunului si HoReCa sa caute solutii alternative pentru a evita falimentul, arata o analiza KeysFin.

“Consumul domestic nu va fi de ajuns pentru a acoperi impactul noilor interdictii, astfel ca, in prima faza, estimam o crestere semnificativa a preturilor tigarilor. Pe de alta parte, asistam deja la o reorientare a producatorilor si comerciantilor catre solutii alternative, precum vanzarea de tigari electronice si alte tipuri de dispozitive. Nu este exclus, in contextul masurilor prohibitive care vor intra in vigoare in martie, sa asistam la o regandire a promovarii consumului de tigari prin dezvoltarea unor spatii de fumat alternative, in aer liber, care sa respecte legislatia in vigoare”, spun analistii KeysFin.

De notorietate este solutia lansata pe Internet privind constructia unor cladiri cu ziduri circulare, in conditiile in care legea prevede interzicerea consumului de tigari in locatii cu cel putin doi pereti si acoperis.

Un sfert dintre adultii din Romania se declara fumatori, iar patru din zece au incercat sa renunte la acest obicei in ultimul an. Potrivit unui studiu derulat de Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie – IRES, doar un procent de 30% dintre respondentii care ies in localuri minim o data pe an afirma ca legea anti fumat le va influenta comportamentul. Marea majoritate, 69%, declara ca obiceiurile lor nu vor fi influentate de legea anti-fumat.

Studiul, realizat in perioada 21-25 ianuarie 2016, arata ca 8% dintre fumatori consuma zilnic mai mult de un pachet de tigari, aproximativ o treime fumeaza intre 16 si 20 de tigari pe zi si mai mult de o treime dintre respondenti (37%) fumeaza mai putin de jumatate de pachet zilnic.

“Exista inca un comert important de tigari de contrabanda, aduse din tarile din jur, dar si un consum de tigari nefiscalizate, a carui valoare este de peste 20 % din piata. Potrivit unui studiu independent Novel Research, una din sase tigarete vanduta in Romania este de contrabanda. De mentionat ca datele studiului se bazeaza strict pe informatii de la consumatori”, spun expertii KeysFin.

Analiza realizata de KeysFin arata ca cele mai importante firme din industria tutunului din Romania sunt JTI International Manufacturing SA, British American Tabacco, Philip Morris Romania SRL, China Tabacco International si Rom Ital SRL. Impreuna, acestea au realizat in 2014, o cifra de afaceri totala de 947,5 milioane de lei.

Cifra de afaceri a producatorilor si comerciantilor de tigarete din Romania a scazut la jumatate in ultimii patru ani, de la 2,26 miliarde de lei in 2010 la 949 milioane de lei, in 2014. Interesant este ca profitabilitatea sectorului a urmat un trend total diferit. Daca in 2010, cele 15 companii intregistrate in Romania raportau un profit de 31,4 milioane lei, in 2014, cele 17 firme care au raportat date financiare anuntau un nivel de profitabilitate de 48,8 milioane lei. Aceasta situatie poate fi explicata prin evolutia pretului tigarilor si prin masurile luate de producatori si comercianti in ultimii 4 ani.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri