Exista o sumedenie de definitii ale traducerii ca act si ca produs, ceea ce dovedeste ca inca este un domeniu care accepta o suma de interpretari, si ca fiecare dintre noi poate avea o anume impresie a ceea ce inseamna sa traduci, a motivelor pentru care o facem si a rezultatelor traducerii.

Unul dintre elementele asupra carora toti teoreticienii cad de acord este dualitatea limba-sursa/limba-tinta, si, prin extensie, cultura-sursa/cultura-tinta. Acesta este un aspect deosebit de important, care este deseori neluat in seama in masura in care ar trebui, sau pur si simplu ignorat. O cunoastere cat mai buna a celor doua culturi, din si spre care se traduce, este aproape obligatorie. Desigur, se poate comenta ca acest deziderat nu se aplica in cazul traducerilor specializate, cele din domenii tehnice, industriale, in care unii ar considera ca este irelevant sa cunosti cultura si spatiul in care traducerea se va folosi, precum si cele din care provine, insa nu este deloc adevarat. Fiecare limba are particularitatile ei, care sunt strans legate de cultura si mentalitatea poporului care o vorbeste. Sa nu uitam variantele diferite de engleza, franceza, germana, spaniola, portugheza, pentru a da numai cateva exemple, in care nu intotdeauna un text scris in franceza canadiana, spre exemplu, ii este perfect inteligibil unui francez din Paris. Pana si seria „Harry Potter”, a autoarei britanice J.K. Rowling, a fost tradusa in engleza americana, schimband chiar si titlul primului volum: „Harry Potter si Piatra Filosofala” (Harry Potter and the Philosopher’s Stone), in Marea Britanie, si „Harry Potter si Piatra Vrajitorului” (Harry Potter and the Sorcerer’s Stone), in Statele Unite.

Asadar, sa fie traducerea o stiinta, in care daca ai un numar impresionant de dictionare, glosare si instrumente de traducere, nu mai ai nevoie de nimic? Sau o arta, in care trebuie sa impletesti cu mestesug, sa surprinzi toate nuantele si sa incerci sa le redai cat mai bine in limba ta? Pe scurt, raspunsul este „nici una, nici alta”. In mai multe cuvinte, cele doua nu se exclud reciproc, ci se completeaza. Exista atatea si atatea elemente de care traducatorul trebuie sa tina seama atunci cand traduce, incat nu degeaba traducerea este un act de creatie, fiind inglobata in categoria drepturilor de autor. Un bun traducator nu trebuie sa se vada, este vorba de asa-numitul concept al invizibilitatii traducerilor, concept dezbatut si asupra caruia nu toti teoreticienii sunt de acord, insa care este foarte important atunci cand mesajul este ceea ce primeaza. Exista si exceptii, iar „Pisicoteca practica a lu' Mos Parsu”, varianta romaneasca a cartii lui T.S. Eliot „Old Possum's Book of Practical Cats”, „rasadita in sol autohton” de Florin Bican, este un astfel de exemplu recent, care arata si ca uneori adaptarea unei carti, un act fara indoiala artistic, poate reprezenta un rezultat minunat al traducerii, ignorand cu brio invizibilitatea traducatorului.

De aceasta invizibilitate se leaga doua alte concepte disputate, „strainizarea” si „domesticarea”, cu sensul de a pastra din nuantele culturii-sursa in traducere si, respectiv, de a apropia cat mai mult traducerea de cultura-tinta. Cea mai clara explicatie o gasim la filosoful german Friedrich Schleiermacher, care spune: „Fie traducatorul lasa scriitorul in pace pe cat posibil si aduce cititorul inspre el, fie lasa cititorul in pace pe cat posibil si aduce scriitorul inspre el.” In functie de tipul de text, de domeniu, de stil, de registru si mai ales de scopul traducerii, traducatorul are optiunea de a alege una dintre cele doua variante, sau, in cel mai fericit caz, in ce proportie trebuie acestea combinate pentru a obtine cel mai potrivit rezultat. De aceea, un aspect ignorat mai mereu in domeniul traducerilor specializate, traducatorul trebuie sa cunoasca scopul si publicul textului tradus, pentru ca un text tradus pentru ingineri va arata diferit de un text tradus pentru publicul larg, un text de popularizare a subiectului, de exemplu. La fel, un studiu clinic tradus pentru a fi prezentat impreuna cu un nou dispozitiv medical sau cu un nou medicament va arata sensibil altfel decat acelasi studiu clinic tradus pentru specialisti, care trebuie sa se familiarizeze ei insisi cu noul produs inainte de a-l pune pe piata. De ce? Pentru ca in mai orice domeniu, limba ne ofera o multime de alegeri, avand posibilitatea de a spune, spre exemplu, „ficat gras” in loc de „steatoza hepatica” sau „tuse magareasca” in loc de „pertussis” si referindu-ne la exact acelasi lucru.

Adaptarea este un alt concept de luat in calcul, atunci cand situatia o cere, si care reprezinta metoda utilizata in special in piese de teatru si poezie, dar nu numai, permitandu-i traducatorului libertate maxima fata de textul-sursa. Astfel, cultura-sursa este transformata in cultura-tinta, sau este apropiata de aceasta cat mai mult, iar textul este practic rescris, pastrandu-i-se personajele, temele sau intriga. Cu siguranta adaptarea nu se aplica traducerilor specializate, juridice, economice, medicale. In anumite domenii exista o rigurozitate mult mai mare in ce priveste libertatile pe care si le poate asuma traducatorul, acest lucru neinsemnand totusi ca in literatura poti traduce „cum te taie capul”.

Din acest motiv, cunoasterea unei teorii a traducerii este o etapa foarte importanta pentru un traducator, indiferent ca lucreaza doar texte specializate sau literare, deoarece incepand cu analiza discursului, trecand prin seria de metode si proceduri de traducere pe care le poate alege, si incheind cu perspectiva dubla asupra textului de tradus, aceasta teorie, cunoscuta indeaproape, minimizeaza posibilitatea esecului si cresc sansele unui rezultat cat mai bun posibil. Teoria traducerii nu inseamna doar o serie de concepte pe care le aplici, stiintific, unul dupa altul, in textul pe care il ai de tradus, ci inseamna modul de a intelege de ce traduci cum traduci, ce ai voie si ce nu ai voie sa faci, dar mai ales inseamna sa poti atinge echilibrul dintre creativitate si fidelitate fata de textul-sursa, producand in acelasi timp o transpunere cat mai buna in limba-tinta.

Astfel, traducerea este atat o arta, cat si o stiinta, sau chiar stiinta de a produce arta. Omul este o fiinta inteligenta, inzestrata cu atatea calitati si moduri de a percepe realitatea din jurul sau, incat nu trebuie sa ne temem – sau sa speram – ca traducatorul va putea fi inlocuit prea curand, in orice situatie, pentru orice tip de text si domeniu si indiferent de combinatia de limbi, de programele de traducere automata. Pana cand inteligenta artificiala nu va include si componenta inteligentei emotionale, orice automatizare a procesului de traducere nu ramane decat o iluzie. Pana atunci, la Biroul de Traduceri Champollion ne putem bucura in continuare de arta, mestesugul si stiinta traducerii.