Hidroelectrica a anuntat ca Tribunalul Bucuresti a respins prima dintre actiunile formulate de Alpiq Romenergie, firma considerata ca fiind unul dintre „”baietii destepti” din domeniul energiei, impotriva Hidroelectrica, avand ca subiect denuntarea de catre compania de stat a contractelor bilaterale de vanzare a energiei electrice.

Hidroelectrica a reziliat contractele bilaterale cu traderii din energie dupa ce a intrat in insolventa in iunie 2012. Acesti traderi au fost cunoscuti sub denumirea de "baietii destepti din energie" , conform News.ro

Acestia achizitionau electricitate ieftina de la Hidroelectrica, prin contracte bilaterale pe termen lung - unele pana in 2018 -, si revindeau apoi energia pe piata libera, la cotatii mult mai mari.

Printre traderii ramasi fara contracte se numara si Alpiq Romenergie, care a fost obligat de instanta si la suportarea cheltuielilor de judecata, in valoare de 166.452 lei.

Sentinta a fost pronuntata miercuri, 23 martie, de Tribunalul Bucuresti. Alpiq Romenergie solicita instantei despagubiri de 215,7 milioane de lei pentru denuntarea de catre administratorul judiciar a unui contract bilateral de furnizare de electricitate incheiat in 2008.

“Aceasta prima sentinta a instantei, pe acest gen de actiuni, vine sa confirme o data in plus ca masura denuntarii contractelor bilaterale incheiate de Hidroelectrica cu traderii de energie a fost una legala si temeinica, fiind justificata de pierderile imense suferite de societate prin incheierea si executarea acestor contracte”, a afirmat administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, citat in comunicatul companiei.
Potrivit Hidroelectrica, contractul cu Alpiq Romenergie a generat in perioada 2008 - 31 mai 2012 o pierdere de 427,2 milioane lei societati de stat.

Acesta nu este primul proces pierdut de Alpiq Romenergie in lupta cu Hidroelectrica

Alpiq Romenergie a mai pierdut un proces cu Hidroelectrica in 12 februarie, tot la Tribunalul Bucuresti. In acea cauza, Alpiq soliciase despagubiri de 527,8 milioane de lei de la Hidroelectrica pentru activarea de catre compania de stat a starii de forta majora in 2011 si 2012.

Hidroelectrica a obtinut anul trecut un profit brut de 1,1 miliarde lei (circa 250 de milioane de euro), similar cu nivelul din 2014, si a devenit in ultimii ani una dintre cele mai profitabile companii de stat.

Hidroelectrica a fost in insolventa in perioada iunie 2012 – iunie 2013, insa a reintrat in procedura de reorganizare judiciara in februarie 2014.

Sursa foto: bikeriderlondon / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri