„Nu am fi ajuns aici daca am fi primit la timp banii pe marfa livrata RADET. Dar, cum datoriile RADET catre noi se tot rostogolesc, si noi, la randul nostru, am acumulat datorii catre furnizori. Asa ca, in acest moment, solutia este acest credit”, a afirmat Nicolaescu.

Creditul pe care vrea sa il acceseze ELCEN va avea o valoare cuprinsa intre 200 si 400 de milioane de lei, in functie de ofertele pe care le va primi compania. Banii vor fi folositi pentru plata arieratelor catre furnizorii de gaze naturale si servicii auxiliare de transport si distributie a gazelor.

Rambursarea se va face in cinci ani, cu un an de gratie, iar ofertele vor putea fi depuse pana in 10 iunie 2016. Compania a incercat si in luna ianuarie sa imprumute o suma similara, dar nu a primit nicio oferta.

ELCEN avea la finele anului 2015 datorii de peste 720 milioane de lei catre furnizori, insa compania are de recuperat de la principalul sau client, RADET, peste 3,2 miliarde de lei.

Citeste si:

„Evident, ar fi fost mult mai bine ca Primaria sa achite din subventia pentru energia termica. Nu s-ar fi ajuns in aceasta situatie. Suntem, insa, pusi in fata faptului implinit si facem toate eforturile pentru a evita blocaje din partea furnizorilor in sezonul 2016-2017”, a mai spus Nicolaescu.

ELCEN a avut in 2015 afaceri mai mici cu 6% fata de 2014, de 1,5 miliarde de lei (341,3 milioane de euro). Numarul de angajati din compania de stat a scazut cu 14% fata de 2014.

ELCEN a fost infintata in 1 ianuarie 2003, ca urmare a restructurarii Termoelectrica SA. Compania este controlata de Ministerul Energiei, care detine 97,51% din actiuni. Producatorul de gaze naturale Romgaz Medias are o participatie de 2,49%.

Sursa foto: ELCEN