Shachar Shaine, 47 de ani, l-a inlocuit pe Hezy Ovadia, cel care a condus compania in ultimii cinci ani si care si-a incheiat mandatul in luna decembrie 2015. Shaine s-a ocupat in ultimii ani de proiecte personale. Spre exemplu, in 2012 a intrat, alaturi de unul dintre fondatorii grupului Alka, in actionariatul procesatorului de carne Integra.

Noul sef al Tuborg: Romania este un candidat redutabil pe o piata europeana competitiva

Noul sef al Tuborg: Romania este un candidat redutabil pe o piata...

De origine israeliana, Shachar Shaine a venit pentru prima oara in Romania in 1999. In 2004 prelua conducerea URBB, care avea la momentul respectiv o cifra de afaceri de circa 48 milioane euro si 254 angajati. In 2011, producatorul isi dublase aproape afacerile, ajungand la 81 mil. euro si peste 800 de salariati. In aceasta perioada, URBB si-a facut intrarea si pe piata apelor minerale (cu brandul Bilbor, companie aflata acum in faliment) si pe cea a sucurilor (cu brandul Granini).

“Cel mai critic moment din activitate a fost criza financiara. Pana in 2007 ne-am concentrat foarte mult pe crestere, cele mai multe discutii erau pe capacitate si pe cresterea ei. Dupa 2007 am simtit ca se schimba ceva, s-a simtit ca o frana de mana. A trebuit sa schimbam modul de gandire, de la focus pe partea de venit la focus pe partea de costuri. Ce trebuia sa oprim, ce trebuia sa continuam. Sa ne gandim la eficientizare, daca facem ce trebuie sa facem. Am vazut-o ca si pe o provocare. Actionarii au inteles. E ca si cum ar incepe sa ploua. Stai sub umbrela si astepti sa treaca, nu alergi, nu faci lucruri nechibzuite”, a declarat Shachar Shaine pentru wall-street.ro, in primul interviu acordat presei de la revenirea sa la conducerea URBB.

In perioada 2008-2010 compania a continuat sa creasca din punct de vedere al cotei de piata, insa profitabilitatea a urmat un trend descendent. “Ne-am concentrat pe conceptul de <<nice to have>> si <<must have>>. Am renuntat la petrecerile de companie, spre exemplu. Ce am putut externaliza am facut-o, in special pe partea de distributie si logistica. Am redus, insa nu cu mult, si numarul de angajati”, mai spune Shaine.

Facem putina ordine in portofoliu

URBB a pierdut in acea perioada 3% din cota de piata. Obiectivul lui Shaine este ca pana la finalul anului acea cota de piata sa fie recastigata. Evolutia din primele patru luni vine sa sustina aceasta tinta, in conditiile in care cresterea experimentata de URBB este de 30%.

“Primele 4 luni ne arata ca suntem pe drumul cel bun. Consumul a crescut. Primul lucru este sa facem putina ordine in portofoliu, lucram foarte atent la pozitionare, investim in marcile puternice precum Carlsberg, Tuborg, Holsten si Skol. In al doilea rand, vrem sa fim un jucator important in orice segment in care activam. As vrea ca noi sa dam tonul in piata, chiar daca nu suntem cei mai mari, sa venim cu inovatii, lansari. Si nu in ultimul rand un obiectiv intern este sa fim o companie unita. E ca o orchestra echipa. Fiecare membru trebuie sa fie cel mai bun din echipa, dar trebuie sa lucreze impreuna. Iar dirijorul sa fie la fel”, crede Shachar Shaine.

Investitii de circa 10 mil. euro

Pentru acest an compania a bugetat investitii de circa 10 mil. euro, suma urmand sa se majoreze “considerabil” anul viitor. “Lucram aproape la capacitate maxima, ne gandim sa ne extindem. Pregatim investitii importante incepand cu anul viitor, ceea ce ne va asigura o triplare a business-ului in urmatorii 2-3 ani”, puncteaza CEO-ul URBB.

Citeste si:

Pilonul central al afacerii va ramane productia de bere, fara ca Shaine sa excluda insa dezvoltarea URBB si in alte “directii”, fara a oferi insa detalii suplimentare. “In 2-3 ani sper ca business-ul sa fie mult mai mare, sper sa gasim oportunitati atat in piata berii, cat si in alte directii, nu stiu momentan care vor fi acestea. Atunci cand ai capacitate si expertiza in a dezvolta branduri in diferite industrii te ajuta”, spune Shachar Shaine.

In prezent, URBB exporta in tari precum Albania, Macedonia, Turcia si Bulgaria, cu o pondere de 7% in total business. Importurile nu depasesc 1-2%.

Romanii au baut anul trecut cu 6% mai multa bere, respectiv 15,8 milioane de hectolitri. Pe cap de locuitor, consumul a fost mai mare cu 8%, ajungand la 80 litri, fata de 74 litri in 2014, reiese din datele prezentate de Asociatia Berarii Romaniei. Din perspectiva consumului de bere pe cap de locuitor, Romania este pe pozitia a opta in UE, iar pe prima se afla Cehia.

Romanii au baut mai multa bere anul trecut

Romanii au baut mai multa bere anul trecut

Principalii competitori ai URBB pe piata berii, estimata la 1,8 mld. euro, sunt Ursus Breweries, Heineken Romania, Bergenbier si Romaqua Group.

Credit foto: Razvan Baltaretu