TVR din ce in ce mai aproape de insolventa. Proiectul de lege initiat de catre Calin Popescu-Tariceanu, prin care televiziunea publica poate intra in insolventa a fost aprobat tacit de catre Camera Deputatilor, intrucat termenul constitutional pentru dezbatere si adoptare a proiectului a fost depasit din data de 23 mai, aceasta lege urmeaza sa intre in dezbaterea forului decizional, Senatul.

Proiectul de lege figureaza pe ordinea de zi a sedintei de plen de luni, cu mentiunea ca termenul pentru adoptare a fost deja depasit. Comisia de cultura, arte si mass-media nu a reusit pana acum sa trimita raportul privitor la acest proiect, ce a intrat pe ordinea de zi doar cu
avizele Comisiei juridice, Consiliului Legislativ si Consiliului Economic si Social, conform News.ro

Initiativa legislativa consta in introducerea unor noi alineate la articolul 27 al Legii 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Televiziune si Societatii Romane de Radiodifuziune. Astfel, consiliile de administratie ale celor doua institutii pot decide, cu votul majoritatii membrilor, inceperea procedurilor de intrare in insolventa, fiind mentionate si actele necesare.

In situatie de insolventa, presedintele-director general al TVR sau al Radioului indeplineste calitatea de administrator special, urmand ca membrii consiliilor de administratie sa aiba ”atributii privitoare la strategia si structura programelor si supravegheaza respectarea modului in care societatea isi indeplineste obligatiile asumate in schema de programe si in licenta de emisie”.

Proiectul prevede expres ca SRR si SRTv nu pot intra in faliment.

In expunerea de motive a legii se arata ca modificarile sunt necesare in contextul in care televiziunea publica trece prin dificultati financiare majore ce au dus la acumularea de datorii in valoare de 770 de milioane de lei.

Initiatorii proiectului : Calin Popescu-Tariceanu, Mate Andras si alti parlamentari PSD si ALDE

Proiectul a fost initiat de catre copresedintele ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, cosemnatari fiind alti parlamentari ai acestui partid si deputatul UDMR Mate Andras. Initial, au fost si 10 parlamentari PSD care au semnat initiativa, insa acestia si-au retras semnaturile pe 22 martie.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor si Consiliul Legislativ au avizat pozitiv proiectul, insa Consiliul Economic si Social a dat un aviz negativ. CES sustine ca introducerea posibilitatii de intrare in insolventa ar putea afecta libertatea editoriala a posturilor publice de radio si televiziune si nu exista un temei pentru ca presedintele-director general sa poata prelua atributiile de administrator special.

Este mentionata si pozitia Federatiei Europene a Jurnalistilor care se a sesizat Confederatia Europeana a Sindicatelor si Comisia de dialog social din domeniul audiovizualului din cadrul Comisiei Europene. Totodata, CES reclama faptul ca este necesara modificarea Legii SRR si SRTv astfel incat sa se asigure o depolitizare reala a acestor institutii.

Ce proiecte mai sunt pregatite pentru TVR

Copresedintele ALDE Calin Popescu Tariceanu a anuntat, pe 21 martie, ca a depus la Camera Deputatilor proiectul de lege care permite intrarea TVR in insolventa, el adaugand ca va veni cu o noua initiativa prin care vrea sa modifice alocarea timpilor de publicitate, care sa fie aceiasi ca si pentru televiziunile private.

O ordonanta de urgenta care ar urma sa creeze cadrul legal pentru ca televiziunea publica sa isi poata achita datoriile catre European Broadcasting Union (EBU) urmeaza sa fie aprobata saptamana aceasta, potrivit purtatorului de cuvant al Guvernului, Dan Suciu.

Modificarea legislativa vine in contextul datoriei pe care SRTv a acumulat-o fata de EBU din 2008 pana in prezent, in valoare de 17 milioane de CHF. Vechimea si amploarea datoriei precum si faptul ca planurile de esalonare a achitarii acesteia nu au fost respectate de SRTv din motive financiare, a dus la excluderea Romaniei de la editia 2016 a Eurovision. Totodata, SRTv i-a fost comunicat faptul ca a fost inceput procesul de excludere din EBU. Eliminarea din EBU ar fi determinat imposibilitatea transmiterii Jocurilor Olimpice de la Rio, Brazilia, din acest an.

Sursa foto: bikeriderlondon / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri