ArcelorMittal Galati a avut anul trecut pierderi de 297,6 milioane lei (67 milioane euro), potrivit bilantului publicat pe site-ul Ministerului Finantelor, iar nivelul datoriilor ajunsese, in decembrie 2015, la 1,19 miliarde lei (267,7 milioane euro).

Combinatul estimeaza pierderi si in acest an. ”Anul trecut, trimestrul dificil a fost al patrulea. In acest an, a doua jumatate a anului ar putea fi mai buna decat prima jumatate, asemanatoare cu prima jumatate din 2015. Acest an ar putea fi al doilea an consecutiv cu rezultat operational pozitiv. O sa incercam sa ajungem pe break-even in 2017”, a spus Ribo, un francez numit in februarie 2012 de grupul ArcelorMittal la conducerea celui mai mare combinat din Romania.

Compania-mama, ArcelorMittal, a impus ca tinta atingerea punctului de break-even in 2017, in conditiile in care ultimul an pe profit al combinatului de la Galati a fost 2008. La inceputul acestui an, la solicitarile producatorilor de otel din intreaga Uniune Europeana, Comisia Europeana a luat o masura anti-dumping doar pentru produsele plate laminate la rece aduse din China.

Masura este aplicata si retroactiv, pentru otelul deja importat si folosit, fiind aplicata de la momentul in care a fost importat produsul respectiv, la pret de dumping. Sesizarea a fost facuta in 2015, iar executivul european a decis in 2016 sa ia aceasta masura. ”Nu e o masura suficienta. Sunt acum in verificare la Comisia Europeana alte doua masuri, care vizeaza taxe anti-dumping pentru tabla groasa si rulouri laminate la cald, care, impreuna, reprezinta circa 65% din productia unitatii de la Galati”, a afirmat Ribo, in interviul acordat News.ro.

Citeste si:

In prezent, capacitatea mondiala de producere a otelului este de 1,5 miliarde tone, din care China detine peste jumatate, adica o capacitate de 800 milioane tone.Circa 80% din firmele care activeaza in aceasta industrie in China au terminat pe pierdere anul 2015. Explicatia tine de supracapacitatea structurala, generata de numarul foarte mare de unitati noi deschise fara a inchide unitatile vechi. ”China ar trebui sa faca ceea ce a facut Romania dupa 1990. Romania avea o capacitate totala de 10 - 12 milioane de tone anual in anii '80, iar acum are o productie de 3,3 milioane de tone”, a explicat Ribo.

ArcelorMittal Galati, fostul combinat Sidex, a fost cumparat in 2001, cu 70 milioane euro, de miliardarul indian Lakshmi Mittal, care si-a asumat angajamentul de a investi 350 milioane euro. ArcellorMittal Galati este cel mai mare combinat siderurgic al Romaniei, fiind construit in perioada 1960-1966 la ordinul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, dictatorul comunist decedat in 1965.

Pe langa combinatul de la Galati, grupul ArcelorMittal mai detine in Romania alte cinci unitati: o cariera de calcar la Tulcea, portul Romportmet din judetul Galati, doua fabrici de tevi la Iasi si Roman si fabrica de profile laminate de la Hunedoara.