Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit total de 1,1 miliarde lei (250 milioane euro) pentru transportatorul national de gaze Transgaz, pentru anul gazier 2016-2017, care incepe in data de 1 octombrie, similar cu anul gazier precedent.

Transgaz, un monopol al transportului de gaze naturale din Romania, este controlat de stat, prin Ministerul Economiei, care detine 58,5% din actiuni. ANRE a aprobat pentru Transgaz, printr-un ordin emis in aceasta luna, venitul reglementat, venitul total si tarifele de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale. ”Venitul total aprobat pentru anul gazier 2016-2017 este de 1,101 miliarde lei, similar cu cel aprobat pentru anul gazier precedent”, se arata in comunicat, scrie News.ro.

Transgaz estimeaza scaderea nivelului de recuperare a venitului reglementat pentru anul gazier 2016 – 2017, provenit din rezervarea capacitatilor pe termen lung, comparativ cu anul gazier precedent, din cauza reducerii nivelului tarifelor de transport gaze naturale provenite din rezervare de capacitate pe termen scurt. Potrivit Transgaz, exista o reorientare a utilizatorilor de retea in directia rezervarilor de capacitate pe termen scurt, ceea ce va duce la cresterea veniturilor din transport in trimestrele de iarna, dar la diminuarea veniturilor din transport in trimestrele de vara.

Prin acelasi ordin, ANRE a aprobat un venitul total in valoare de 56,2 milioane lei si tarifele de transport pentru activitatea de transport al gazelor naturale pe conducta Isaccea 1 – Negru Voda 1 pentru perioada 1 octombrie 2016 - 30 septembrie 2017. Conducta Isaccea - Negru Voda a fost folosita exclusiv, multi ani, de monopolul rusesc al gazelor Gazprom, pentru a furniza gaze Bulgariei.

Dupa expirarea acordului de rezervare, operatorii de sisteme au decis sa introduca reguli potrivit reglementarilor Uniunii Europene, astfel ca operatorii din Romania si Ucraina au semnat un acord prin care gazele naturale vor putea circula in ambele sensuri pe conducta Isaccea - Negru Voda. Avand in vedere ca recent s-au semnat acorduri de interconectare intre Grecia si Bulgaria, si de cealalta parte si intre Bulgaria si Romania, gazele vor putea fi transportate si dinspre Grecia spre Ucraina, existand posibilitatea de a se importa si exporta gaze inspre si dinspre Romania.

Sursa foto: Shutterstock / INSAGO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri