Romania pare ca are o aplecare de a inventa sau a se asocia cu proiecte fara viitor, avand in vedere ca a mai fost implicata in cateva, unele vechi de 30 de ani, care au fie au esuat, fie se afla in faze terminale.

1. Spre exemplu, gazoductul Nabucco, speranta unora dintre politicienii Romaniei de desprindere de influenta energetica ruseasca. Si despre acest proiect, derulat de un consortiu condus de austriecii de la OMV, s-a scris ani la rand, pentru ca, in final, sa nu se intample nimic. Mai exact, Nabucco a murit in vara lui 2013, cand potentialul furnizor de gaze a anuntat ca va livra gaze unui proiect concurent. De altfel, in birourile din Bruxelles se stia de mult timp ca proiectul nu are nicio sansa. Totusi, presa si opinia publica au fost indopate constant cu “stiri” despre aceasta teava de gaze.

2. Initiat inca de pe vremea lui Ceausescu, proiectul de peste 1 miliard de euro al hidrocentralei prin pompaj Tarnita-Lapustesti, a inghitit pana acum milioane de euro, a creat dispute intre sustinatori si opozanti si a produs kilometri de power-pointuri.Chiar daca nu este declarat oficial defunct, probabil ca si acest proiect va ajunge in groapa comuna a visurilor de transformare a Romaniei intr-un “hub energetic regional”, asa cum le place unor politicieni sa spuna. Desi se spera la atragerea unor “nume grele” din energetica mondiala in acest proiect, la final au fost puse sa contribuie cu bani amaratele de termoncentrale din Oltenia.

Citeste si:

3. Apoi, constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 la centrala din Cernavoda, un alt proiect-mamut, nu avanseaza deloc rapid, iar randurile scepticilor se ingroasa. Pe langa asta, valoarea acestei investitii a crescut, in cativa ani, de la 2 la 4 si apoi la peste 6 miliarde de euro. Oricum, oportunitatea a fost ratata, probabil, inca din 2008. Sa explic de ce. Unul dintre pilonii de baza ai acestei investitii era ca niciun actionar sa nu detina majoritatea in compania de proiect. Dar, desi avea deja investitori selectati – companii puternice din Europa -, statul roman a decis ca vrea mai mult din proiect, 51%, mai exact. Desi bani care sa sustina o astfel de participatie n-au fost. Aceasta “lacomie” si criza economica mondiala au fost primele cuie batute in sicriul acestui proiect. In 2010, statul pierduse deja toate companiile care erau interesate sa investeasca in centrala nucleara din Cernavoda, ramanand astfel “cel mai mare actionar”, asa cum si-a dorit. De fapt, chiar singurul, dar fara bani. Chiar daca la nivel guvernamental inca se insista ca reactoarele sunt necesare, este greu de spus daca ele chiar se vor construi. In 2016, conform planului intial din 2006, aceste reactoare ar fi trebuit sa functioneze deja de unul, respectiv doi ani. Pe langa asta, discutiile cu singurul partener, din China, despre care se spune ca este interesat sa dea bani pentru unitatile 3 si 4, nu par, cel putin din perspectiva publicului, sa duca nicaieri.

Nu mai pomenesc de celelalte grandomanii ale politicienilor din Romania, precum constructia, impreuan cu Gazprom, a unui depozit subteran de gaze naturale urias sau de a stoca gaze in salinele goale ale Salrom. Sau de propunerea ca Romania sa mai construiasca o centrala nucleara, pe langa cea de la Cernavoda, desi nimeni nu a lamurit de ce ar fi nevoie de asa ceva. Romanilor le place sa se laude ca tara lor este, energetic vorbind, un pol de stabilitate in regiune. Asta incepe sa devina din ce in ce mai discutabil.

Poate n-ar fi un moment prea rau ca Romania sa renunte la megalomaniile energetice si la pretentiile de hub energetic regional. Sunt atatea orase care nu mai au propria centrala care sa le dea energie electrica si caldura. Sau atatea deseuri care ar putea fi incinerate cu scopul generarii de energie termica. Ar putea incepe de aici.

Sursa foto: argus / Shutterstock