Exporturile de marfuri romanesti au urcat cu 13,4% fata de a opta luna din 2015, pana la 4,45 miliarde euro, in timp ce importurile au avansat cu 14,4%, la 5,46 miliarde euro.

Rate atat de inalte de crestere pentru exporturi si importuri nu s-au mai inregistrat din iunie 2015. Deficitul comerical din august a fost de 1,02 miliarde euro, in crestere cu 19% (162,8 milioane euro) fata de august 2015.

Evolutia din august 2016 vine dupa doua luni la rand - iunie si iulie - in care s-a inregistrat o scadere a deficitului comercial. In urma acestor evolutii, in primele opt luni din 2016, exporturile (FOB) au crescut cu 4% fata de aceeasi perioada a anului trecut, pana la 37,44 miliarde euro, in timp ce importurile au urcat cu 6,8%, la 43,57 miliarde euro, scrie News.ro.

Deficitul comercial din primele opt luni a fost de 6,13 miliarde euro, mai mare cu 27,9% fata de aceeasi perioada din 2015, rata de crestere atenuandu-se fata de prima jumatate a anului.

Romania a exportat, in august, marfuri in valoare de 3,15 miliarde euro in Uniunea Europeana, adica 70,8% din total, si a importat de 4 miliarde euro din celelalte 27 de state membre ale UE, adica 73% din totalul importurilor.

Citeste si:

In comertul cu statele din afara UE, Romania a ramas pe deficit in luna august, insa s-au inregistrat cele mai mari cresteri. In a opta luna din acest an, exporturile in afara UE au fost de 1,3 miliarde euro, in crestere cu 16,9% fata de august 2015, fiind depasite de importuri, care au avut o valoare de 1,47 miliarde euro.
Masinile si echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi in comertul exterior in primele opt luni din acest an, cu 47,2% la export si 37,5% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 32,8% la export si 31,2% la import.

Produsele agroalimentare, bauturile si tutunul au reprezentat 8,3% din exporturi si 8,6% din importuri, in timp ce produsele chimice au acoperit 4,4% din exporturi si 14,1% din importuri.

Evolutia exporturilor din primele opt luni este in continuare sub asteptari, in conditiile in care, pentru intregul an 2016, Comisia Nationala de Prognoza (CNP) anticipeaza un avans al exporturilor cu 5,5% fata de anul trecut, pana la 57,6 miliarde euro. Estimarea a fost deja revizuita in jos in cursul lunii aprilie.

Pentru importuri, CNP estimeaza in 2016 un avans de 7,8% fata de anul trecut, pana la 67,85 miliarde euro.

In 2015, Romania a exportat bunuri in valoare de 54,6 miliarde de euro s a importat marfuri de 63 miliarde euro, iar deficitul comercial a crescut cu 38% fata de anul precedent, pana la 8,4 miliarde euro.