Companiile din Romania sunt inca reticente sa-si externalizeze operatiunile de contabilitate unor firme specializate, insa procentajul celor care aleg aceasta optiune este in crestere, a declarat Laura Stefan, managing director Accace Romania. In alte tari din Europa Centrala si de Est, activitatile de contabilitate sunt externalizate in proportie de 80%.

In mod similar, companiile locale apeleaza si la consultanta fiscala mai rar decat firmele din alte tari din regiune.

"Daca in Romania se apeleaza la consultanta fiscala, de regula, pentru spetele mai complexe si unde interpretarea incorecta a legislatiei poate genera riscuri mari pentru companie, in celelalte tari, orice tine de implicatii fiscale si calcule de taxe este, in general, externalizat catre un specialist certificat", a afirmat Laura Stefan.

Chiar daca piata locala este mai reticenta la externalizarea de servicii contabile, firmele specializate se misca in aceeasi directie cu cele din economiile mai dezvoltate.

"Daca vorbim de externalizarea activitatilor financiar-contabile, principala tendinta consta in digitalizarea si automatizarea proceselor de colectare si prelucrare a datelor si mutarea focusului contabilului pe activitati cu valoare adaugata pentru utilizatorul de informatie contabila. Mai mult, rolul consultantului fiscal devine din ce in ce mai important in desfasurarea eficienta a activitatilor companiilor", a spus directorul Accace Romania.

Accace isi propune sa investeasca si mai mult in digitalizarea activitatilor de BPO, in contextul in care clientii au nevoie in timp real de acces la informatiile financiare.

“O tendinta puternica pe care am observat-o de-a lungul anilor a fost nevoia de a avea acces in timp real la informatiile financiare, care a devenit o cerinta constanta din partea clientilor. Termeni precum EDI, documente digitale, portaluri pentru schimbul de informatii, cloud computing sunt din ce in ce mai folositi in strategiile de dezvoltare ale companiilor. In urmatoarea perioada, ne propunem sa investim si mai mult in strategia de digitalizare a activitatilor de BPO inceputa acum cativa ani“, potrivit directorului Accace.

Accace, zece ani de la infiintare

Accace furnizeaza solutii BPO si servicii de consultanta in zona de contabilitate, salarizare si administrare HR. Compania a sarbatorit in septembrie zece ani de la infiintare.

In cei zece ani, Accace a ajuns la peste 330 de angajati in sapte tari din Europa Centrala si de Est si un portofoliu de peste 1.400 de clienti, majoritatea companii internationale. In prezent, Accace are birouri in Cehia, Germania, Polonia, Romania, Slovacia, Ucraina si Ungaria. Locatiile din alte tari europene sau locatiile globale sunt acoperite prin intermediul partenerilor.

Accace Romania are aproape 40 de angajati, planurile fiind pentru "dezvoltarea echipei actuale", afirma Laura Stefan. Biroul local al Accace furnizeaza servicii externalizate de contabilitate si salarizare, dar si consultanta fiscala si juridica.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri