"Am dat ieri (joi, n.red.) ordin ca Termoelectrica sa intre sub administrare speciala, din cauza ca desi Guvernul a decis prin hotarare sa deblocheze conturile societatii, ANAF nu s-a sinchisit", a spus Seres. "Nu stiu cum sa numesc asta: inconstienta sau lipsa de capacitate de intelegere", a adaugat ministrul.

Potrivit oficialului Ministerului Economiei si Comertului (MEC), administrarea speciala a fost impusa pe motiv ca Termoelectrica deruleaza mai multe programe de infiintare a unor societati mixte la cateva termocentrale, informeaza agentia NewsIn. "Daca nu avem conturile deblocate nu putem sa cumparam gaze naturale si pacura pentru perioada de iarna", a adaugat Seres. El a mai aratat ca l-a numit in functia de administrator special al Termoelectrica pe Marius Untescu, sef serviciu in cadrul Directiei de Politici Energetice din MEC.

La inceputul acestei saptamani, Consiliul Concurentei a autorizat ajutorul de stat in valoare de 3.358.996 mii lei, acordat Termoelectrica - societate de stat amenintata de faliment - "pentru realizarea in conditii de siguranta si continuitate a serviciilor de interes economic general". MEC a notificat un ajutor de stat pentru Termoelectrica, de 3.687.619 mii lei, dar, potrivit comunicatului, Consiliul Concurentei a decis ca nivelul ajutorului de stat necesar compensarii costurilor aferente serviciilor publice de producere si furnizare a energiei termice si, respectiv electrice, se ridica la 3.358.996 mii lei (circa 1 miliard euro).

Guvernul a decis la finele lunii septembrie suspendarea pentru sase luni a executarii silite a Termoelectrica, proces demarat de Fisc din cauza datoriilor bugetare ale producatorului de energie electrica si termica. Fiscul a inceput procedura de executare silita a societatii, prin decontare bancara si a creantelor de la terti. Aceasta procedura duce la imposibilitatea efectuarii de plati catre furnizori. Potrivit Executivului, oprirea activitatii de productie a Termoelectrica, ca urmare a executarii silite, ar avea efecte grave in asigurarea energiei termice pentru populatie, pe perioada iernii.