Reteaua germana de hipermarket-uri Kaufland a investit 7,5 milioane de euro in al 14-lea magazin al retelei din Romania, care va fi inaugurat joi la Targoviste.

De la intrarea pe piata romaneasca, in octombrie 2005, si pana in prezent, Kaufland a produs circa 3.500 de locuri de munca in Bucuresti, Ramnicu Valcea, Ploiesti, Alba Iulia, Timisoara, Baia Mare, Targu Mures, Galati, Cluj, Hunedoara, Satu Mare, Suceava, Iasi si Targoviste, informeaza NewsIn.

Divizia Kaufland face parte din concernul Lidl & Schwarz Co&KG. Grupul Schwarz, are peste 166.000 de angajati in Europa si a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 40 de miliarde de euro. Concernul Kaufland cuprinde peste 730 de magazine in Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croatia si Romania. In luna martie a acestui an a fost deschis si in Bulgaria primul magazin Kaufland.