Pentru ceilalti doi ofertanti ramasi in cursa, Electroaparataj Bucuresti si Asociatia Salariatilor Rami Dacia, comisia de privatizare a cerut ca, pana la 6 noiembrie, sa aduca completari si precizari la documentele depuse, informeaza NewsIn.

Rami Dacia, unicul producator de diamante sintetice din Europa de Sud-Est, se afla in prima prioritate a planului de privatizare al AVAS pentru 2006. Potrivit AVAS, trecerea in proprietate privata se face prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile. Metoda aleasa permite AVAS sa decida, impreuna cu noul investitor, cateva conditii contractuale esentiale pentru viitorul Rami Dacia: pastrarea numarului de salariati, efectuarea de investitii in societate, continuarea activitatii de baza, interdictia valorificarii activelor in scop imobiliar.

Conform grilei de punctaj ce a fost publicata, prin anuntul de privatizare aparut in presa centrala si pe site-ul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, oferta financiara are o pondere de 70%, iar cea tehnica reprezinta 30% din punctaj.

In cadrul ofertei tehnice, AVAS va lua in considerare ofertantii care au cea mai mare medie a cifrei de afaceri pentru ultimele trei exercitii financiare incheiate si o experienta de peste zece ani in activitatea de productie si/sau comercializare a diamantelor sintetice.

Rami Dacia, infiintata in 1974, este singurul producator de diamante sintetice din Romania si din Europa de Est. in jur de 70% din cifra de afaceri a companiei, de peste trei milioane lei in 2005, este generata de productia de diamante, iar restul, din fabricarea de produse abrazive. De asemenea, doua treimi din productie sunt exportate, principala destinatie fiind Olanda.