Potrivit hotararii actionarilor Perla Majestic, creditul de investitii va fi garantat prin instituirea unei ipoteci asupra hotelului si restaurantului Majestic si terenului aferent, statia termica, precum si asupra parcarii aferente hotelului si a spatiului gradina de vara Majestic, mai precizeaza comunicatul. Firma de constructii si dezvoltare imobiliara Triumf Construct Bucuresti a mai obtinut, in luna septembrie, un alt credit de 10 milioane euro, insa de la BCR, in vederea finantarii investitiilor sale imobiliare. Triumf Construct si Perla Majestic au acelasi actionar majoritar, Mohammad Murad, detinatorul Spring Time Holding SA, conform NewsIn.

Actionarii Perla Majestic SA au decis, la inceputul lunii octombrie, contractarea unui imprumut de 2,5 milioane euro de la Piraeus Bank, destinat finantarii construirii a cinci blocuri de apartamente de vacanta in Navodari.

Proiectul imobiliar al Perla Majestic SA vizeaza construirea a cinci blocuri de apartamente de vacanta, constand in parter si sapte etaje, in orasul Navodari, in zona Popas III Mamaia DC 86, judetul Constanta. Actionarii Perla Majestic SA au mai decis atunci garantarea creditului contractat prin instituirea ipotecii de rang I asupra hotelului si restaurantului Perla si a terenului aferent acestora, prin cesionarea, in favoarea Piraeus Bank, a contractelor de vanzare cumparare asupra apartamentelor care vor fi construite in orasul Navodari, la valoarea de 100.000 euro/luna, precum si prin emiterea unui numar de trei bilete la ordin in alb, avalizate de catre actionari.

Perla Majestic are un capital social in valoare de 9,5 milioane lei, detinut in proportie de 93,66% de Spring Time Holding SA. Perla Majestic SA a castigat, in urma licitatiei organizate anul acesta de Directia Apelor Dobrogea Litoral (DADL), dreptul de inchiriere si administrare asupra a doua sectoare de plaja din Mamaia, realizand investitii in valoare de aproximativ 1,45 milioane lei, pentru igienizarea si utilarea sectoarelor de plaja inchiriate, potrivit datelor DADL. In 2005, Perla Majestic a obtinut un profit net de 1,64 milioane lei si o cifra de afaceri de 12,26 milioane lei.