Cris-Tim, unul dintre cei mai importanti producatori de carne din Romania, a investit peste sapte milioane de euro in proiectul “Eticheta curata” prin care consumatorii pot cumpara mezeluri fara gluten, fara amidon, fara MDM, fara soia, coloranti sintetici sau monoglutamat de sodiu adaugat, a precizat Radu Timis, presedintele companiei.

“Lucram de un an la acest proiect, astazi lansam campania noastra de eticheta curata. Acum 23 de ani lucrurile erau traditionale, se lucra cu carne, 1-2 E-uri. Au venit lanturile de supermarket si a trebuit sa avem termene de garantie. A trebuit sa ne adaptam si sa reusim sa ajungem in magazinele din intreaga tara, de aici si aparitia conservantilor. A existat si presiunea pretului, au aparut promotiile, trebuia sa avem un pret competitiv la raft. E o chestiune valabila la nivel european. 70% din cosul de zi cu zi a romanului este dat de zona alimentara. Intreaga industrie s-a dus spre cat mai multe E-uri. De acum sase ani mi-am propus sa facem produse sanatoase, am fost primii care am cumparat tehnologie high-pressure (presiune la rece), am pus mai putini aditivi”, a spus Radu Timis.

Proiectul a fost implementat atat in zona produselor din carne, cat si pe partea articolelor ready-meal sau lactate si vin, segmente pe care Cris-Tim este activ.

Investitia de sapte milioane de euro a fost sustinuta prin credit bancar si a fost directionata spre achizitia de utilaje, procesare, ambalare si logistica. Pentru a nu creste preturile produselor, Radu Timis a precizat ca producatorul a renuntat la mare parte din profitabilitate – peste 50% - intrucat riscul era pierderea cotei de piata pe care compania o are in zona mezelurilor, respectiv 19-20%.

De asemenea, rebrandingul si campania de comunicare au reprezentat o investitie care depaseste un milion de euro.

Anul trecut grupul Cris-Tim a incheiat cu afaceri de 124 milioane euro, iar pentru 2017 este estimat un avans de cel putin 20%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri