Premierul Mihai Tudose a decis efectuarea unui control de catre Corpul de Control al primului-ministru la Compania Nationala de Investitii si la Tarom, incepand de luni, au precizat surse guvernamentale.

Mihai Tudose a mers, duminica, la Palatul Victoria, pentru a dispune efectuarea controlului incepand chiar de luni, potrivit News.ro. Premierul Mihai Tudose i-a reprosat, vineri, la inceputul sedintei Executivului, ministrului Transporturilor, lipsa de perfomanta a companiei aeriene Tarom, care a incheiat primele sase luni ale acestui an cu pierderi de peste 100 de milioane de lei, si, de aseamenea, ca reprezentantii ministerului nu merg sa monitorizeze santierele unde sunt in desfasurare lucrari de infrastructura.

„Avem si cifre proaste. Domnule ministru Cuc, acum trei saptamani v-am intrebat de ce i-ati prelungit mandatul cu patru luni celui de la Tarom (Eugen Davidoiu – n.r.) si mi-ati spus ca va asumati, ca aveti incredere in el si ca stie ce are de facut. Asa este?”, l-a intrebat premierul pe ministrul Transporturilor. „Da domnule prim-ministru, asa este”, i-a raspuns Cuc.

„Pai, eu sa inteleg ca aveti incredere in el si impreuna formati o echipa cu care va asumati ce e acolo? 104 milioane pierdere pe 6 luni! CFR Marfa – pierdere, CFR Calatori – pierdere. Inteleg ca e o echipa foarte buna, dar nu mergeti in directia care trebuie”, i-a reporosat Mihai Tudose. „Bun”, a raspuns Cuc intentionand sa vina cu o explicatie privind Tarom, insa a fost intrerupt de premier. „Nu stiu ce vedeti bun in asta”, a spus scurt premierul.

„Referitor la Tarom, daca imi dati voie o secunda, as vrea sa fac urmatoarele mentiuni. Intr-adevar pierderile de la Tarom sunt cele pe care le-ati amintit dar trebuie sa tinem cont de urmatorul fapt: ca Tarom a operat pana in luna iunie cu doua aeronave in minus, ceea ce a redus capacitatea de zbor si totodata in urma unor decizii comerciale care au fost luate in 2016 anumite rute au fost anulate, rute care in momentul de fata se reiau si datorita capacitatilor noi de zbor au avut si diverse probleme tehnice la aeronave (...) lucruri pe care incercam sa le remediem. (...) Vor urma si o serie de evaluari ale personalului de la Tarom si bineinteles si disponibilizarile care se impun in perioada urmatoare”, a explicat ministrul Cuc.

Tarom estimeaza ca va inregistra in acest an pierderi in valoare de 41,2 milioane lei, in scadere cu 12,3% fata de nivelul de anul trecut, la venituri totale de 1,32 miliarde lei. Bugetul companiei arata ca 2017 ar urma sa fie al zecelea an de pierderi pentru Tarom, avand in vedere ca societatea nu a mai inregistrat profit din 2007. Tarom este al treilea transportator aerian de pasageri din Romania, din punct de vedere al numarului de pasageri transportati in 2016, dupa Wizz Air si Blue Air.

Sursa foto: StudioPortoSabbia / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri