Real Hypermarket, divizia de vanzari cu amanuntul a grupului german Metro, estimeaza investitii de 400 milioane de euro pentru formarea unei retele de 21 de magazine in Romania, pana la sfarsitul lui 2008
Real Hypermarket a intrat pe piata din Romania in 2005 prin deschiderea primul magazin la Timisoara. Alte trei amplasamente au fost deschise in Constanta, Oradea si Sibiu. Investitiile in cele patru magazine depasesc 50 milioane euro, potrivit oficialilor companiei.

Piata romaneasca a devenit deosebit de dinamica in ultimii ani pe segmentul de retail, tocmai acesta este si motivul pentru care am ales o expansiune sustinuta. Preconizam ca pana la finele anului 2007 sa avem 15 magazine Real in centre economice importante ale tarii, iar pana la sfarsitul lui 2008 reteaua sa cuprinda 21 de magazine", a declarat, citat de NewsIn, directorul Real Hypermarket Romania, John Rix.

Conceptul hipermarketului Real presupune un spatiu de vanzari cu suprafata intre 6.000-8.000 metri patrati aferent magazinului Real si spatiu de galerie care variaza intre 5.000 si 15.000 de metri patrati in functie de amplasare. Complexul comercial ofera produse de uz cotidian, de la alimente, electrocasnice, IT si pana la imbracaminte, incaltaminte jucarii etc. Galeria din fata hypermarketului Real ofera o serie de posibilitati care vin in completarea gamei sortimentale a hypermarketului si cresc atractivitatea fiecarei locatii.

Divizia Real Hypermarket face parte a grupului Metro AG, prezent in 30 de tari si care opereaza peste 2.200 de magazine unde lucreaza aproximativ 250.000 de angajati.

In Germania compania Real SB Warenhaus GmbH are 370 de hypermarketuri unde aproape un milion de germani isi fac cumparaturile zilnice. Real Hypermarket a intrat pe piata internationala in 1997, odata cu deschiderea primelor magazine din Polonia.

Astazi compania are 44 de magazine in Polonia, Turcia, Rusia si Romania. Recent, Real a preluat magazinele din Germania ale lantului american Wal-Mart, in Polonia a preluat magazinele franceze sub brand Gant, iar in Rusia va achizitiona hypermarket-urile Marktkauf.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri